UPDATE, ora 22:20. Centrul Infotrafic anunță că circulația rămâne întreruptă pe timpul nopții pe segmentul de drum, fiind deviată prin municipiul Bârlad. Pericolul de explozie a fost îndepărtat, iar o altă autocisternă va începe, miercuri dimineață, transvazarea gazului metan.
Șoferul autocisternei răsturnate a suferit răni ușoare, fiind transportat la spital.
Viceprimarul comunei în care se află localitatea Simila a declarat pentru News.ro că a fost evacuată populația pe o rază de 800 de metri în jurul locului accidentului, fiind vorba de 50 de persoane.
Știrea în formă inițială. ISU Vaslui informează că Detașamentul Bârlad intervine la accidentul produs într-un sens giratoriu din localitatea Simila cu două autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD.
Centrul Infotrafic precizează că autocisterna încărcată cu gaz metan s-a răsturnat în afara suprafeței de rulare, fiind scurgeri din încărcătură în afara carosabilului.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.