Poliția ucraineană a transmis inițial că “o importantă figură politică a fost ucisă în urma unui atac armat în orașul din vestul Ucrainei”. Președintele Volodimir Zelenski a confirmat apoi, într-o postare pe rețelele de socializare, că este vorba despre Andrei Parubi (54 de ani), un fost deputat cu o carieră lungă în politica ucraineană și reprezentant al regiunii Liov.

“Ministrul de Interne și Procurorul General mi-au comunicat primele informații cunoscute ale teribilei crime din Liov. Andrei Parubi a murit […] Toate mijloacele necesare au fost mobilizate pentru anchetă și căutarea făptașului”, a subliniat președintele Zelenski.

Autoritățile au primit apeluri de urgență în jurul orei locale 12, când s-au auzit mai multe împușcături într-un district din sudul Liovului. Victima a decedat la fața locului, iar atacatorul este, în continuare, căutat. 

Presa ucraineană raportează că atacatorul era îmbrăcat ca un curier și se deplasa pe o bicicletă electrică, înainte să deschidă focul asupra politicianului și apoi să fugă de la locul crimei. La fața locului au fost găsite șapte gloanțe. 

O deputată și membră a partidului Solidaritatea Europeană denunță “actul de terorism”, adăugând că “Andrei a fost unul dintre fondatorii Ucrainei moderne”.

Parubiy a participat la Revoluția Portocalie din 2004 și a condus unități de autoapărare voluntare în timpul Revoluției EuroMaidan din 2013 – 2014. După înlăturarea președintelui pro-rus Viktor Ianukovici, Parubiy a fost numit secretar al Consiliului Național de Securitate și Apărare între februarie și august 2014, în perioada ocupării Crimeei și a agresiunii Rusiei în Donbas.

Sursă alternativă: The Guardian, Kyiv Independent

Foto: Eduard Kryzhanivskyi| Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday