Boris Pistorius, ministrul Apărării, a declarat că proiectul de lege privind introducerea unui nou serviciu militar, bazat pe voluntariat, a fost inițiat pentru a stimula recrutarea. Într-o reuniune la sediul ministerului, membrii guvernului au aprobat cadrul legal, iar proiectul va fi trimis Bundestagului, care îl poate modifica. Coaliția a lăsat de înțeles că, dacă noile măsuri de stimulare se dovedesc insuficiente, recrutarea obligatorie ar putea fi reintrodusă în câțiva ani.

Ministerul Apărării speră că programul voluntar de șase luni va ajuta la dublarea numărului de rezerviști instruiți. Pistorius dorește să crească numărul de soldați la 260 de mii până la începutul deceniului următor, pentru a îndeplini noile obiective ale NATO și a consolida apărarea Europei. Armata germană are nevoie astfel de încă 80 de mii de soldați activi, iar estimările NATO au arătat că Germania are nevoie de o forță permanentă de aproximativ 260 de mii de soldați pentru a rezista unui atac din partea Rusiei, de exemplu.

Pistorius a transmis că “o armată puternică este cel mai eficient mijloc de prevenire a războaielor. Și exact despre asta este vorba, acesta este scopul nostru. Avem nevoie de o rezervă bine echipată pentru anii următori. E nevoie urgentă de mai mulți soldați“.

Planul este de a începe cu 15 mii de noi recruți. Pentru înregistrare în program, tinerii (atât bărbați cât și femei) trebuie să completeze un chestionar care să indice disponibilitatea și capacitatea lor de a servi. Grupa de vârstă vizată este cea cuprinsă între 18 și 25 de ani.

Surse: Der SpiegelReuters

Foto: VanderWolfImages | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday