Dezvăluirile au fost făcute agenției Reuters de către trei persoane familiarizate cu cercurile de vârf de la Kremlin, care au vorbit sub protecția anonimatului, dată fiind importanța subiectului. Acestea vin la mai puțin de o săptămână după summitul între Vladimir Putin și Donald Trump din Alaska, urmat apoi de un summit al președintelui american cu liderii europeni.

Potrivit surselor, în Alaska, cei doi președinți au consumat cele trei ore discutând despre cum ar arăta un compromis în privința Ucrainei. La conferința comună de presă, Putin a spus că speră că “întâlnirea va deschide calea către pacea în Ucraina”. Totuși, niciunul dintre cei doi președinți nu a oferit detalii în acest sens.

În esență, conform surselor ruse consultate de Reuters, Putin a făcut compromisuri în ceea ce privește revendicările teritoriale. Dacă în vara lui 2024 a cerut cedarea integrală a Donbasului și a regiunilor Herson și Zaporijie, din sud-est, în noua propunere, liderul rus nu mai vorbește despre ultimele două teritorii. Kremlinul este dispus să cedeze și părțile mici din Harkov, Sumî și Dnipropetrovsk aflate sub ocupație.

În prezent, armata rusă controlează aproximativ 88% din Donbas și 73% din Zaporijie și Herson, conform estimărilor americane și datelor open-source citate de Reuters. 

Totuși, subliniază Reuters, Putin își păstrează opoziția față de integrarea Ucrainei în NATO, pe care o dorește neutră. Mai dorește un angajament obligatoriu din punct de vedere juridic din partea NATO, care să nu se mai extindă în est, dar și limitarea numărului de militari și armament de care să dispună armata ucraineană.

Până acum, ministrul ucrainean de Externe nu a făcut niciun fel de comentarii legate de condițiile Moscovei pentru încheierea păcii. De asemenea, nici NATO și nici Casa Albă nu au răspuns solicitării de comentarii venită din partea Reuters. Președintele Volodimir Zelenski a respins în repetate rânduri ideea renunțării la teritorii. În ceea ce privește regiunea industrială Donbas, aceasta servește drept “fortăreață” pentru ucrainei, care reușesc astfel să împiedice înaintarea Rusiei.

Aderarea la NATO este un obiectiv strategic consacrat în constituția Ucrainei și cea mai puternică garanție de securitate pe care Kievul a identificat-o. În ceea ce privește această problematică care a mai fost adusă în discuție, Zelenski a declarat că nu este de competența Rusiei să decidă.

În orice caz, experții consultați de Reuters au arătat că orice pace care include cedarea Donbasului este inadmisibilă pentru Ucraina. Cu toate acestea, sursele care au vorbit pentru agenția de presă au spus că summitul din Alaska a fost cea mai bună șansă acordată păcii până acum, întrucât a inclus discuții specifice, Rusia și-a prezentat poziția, iar Vladimir Putin și-a arătat disponibilitatea de a reduce din pretențiile teritoriale.

O a patra sursă a declarat că, deși problemele economice sunt secundare pentru Putin, el înțelegea vulnerabilitatea economică a Rusiei și amploarea efortului necesar pentru a continua războiul în Ucraina. Dacă Rusia și Ucraina ar putea ajunge la un acord, atunci există diverse opțiuni pentru o înțelegere formală – inclusiv un posibil acord tripartit Rusia-Ucraina-SUA, recunoscut de Consiliul de Securitate al ONU, a declarat una dintre surse.

Aceasta a adăugat că o altă opțiune este revenirea la acordurile eșuate de la Istanbul din 2022, unde Rusia și Ucraina au discutat despre neutralitatea permanentă a Ucrainei în schimbul unor garanții de securitate din partea celor cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU: Marea Britanie, China, Franța, Rusia și Statele Unite.

Sursa: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday