Ministrul Bogdan Ivan a informat, în această seară, cu privire la încheierea procedurii legale prin care “am evitat o situația de criză în aprovizionarea cu țiței a țării. Prin măsurile pe care le-am luat, am evitat orice riscuri în aprovizionarea cu carburanți a românilor și a companiilor românești. Am demonstrat că România dispune de mecanisme solide de protecție și reacție, care au funcționat eficient și au asigurat atât stabilitatea pieței, cât și continuitatea alimentării cu produse petroliere”.

Instituția amintește că situația de urgență fusese instituită ca urmare a notificării OMV Petrom privind dificultăți la importul de țiței, în urma contaminării cu cloruri organice de la portul de încărcare a două transporturi de țiței ce cumulau 184 de mii de tone. 

Pentru asigurarea continuității aprovizionării, ministerul a activat, la acel moment, procedurile legale privind utilizarea stocurilor de urgență ale României, conform legislației naționale și europene în vigoare, și a eliberat 110 mii de tone de țiței și motorină. În încheiere, se precizează că reconstituirea stocurilor va fi realizată de către OMV Petrom, în calitate de titular al obligației de stocare.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday