
În medicina modernă, atenția se mută tot mai mult de la tratarea bolilor la prevenție și personalizare. Și poate că nimic nu reflectă mai bine această schimbare de paradigmă decât epigenetica – știința care ne arată că nu suntem definiți doar de genele cu care ne-am născut, ci și de modul în care alegem să trăim.
Testarea epigenetică este una dintre cele mai promițătoare descoperiri ale medicinei moderne. Ea nu doar că ne spune ce riscuri de sănătate avem, ci și cum le putem influența. Ne învață că stilul nostru de viață – alimentația, somnul, stresul, chiar emoțiile – pot activa sau dezactiva gene, lăsând urme nu doar în viața noastră, ci și în a copiilor noștri. Este un domeniu spectaculos, dar puțin cunoscut în România.
”ADN-ul este ca un set de instrucțiuni – o carte scrisă în limbaj genetic. Dar nu toate capitolele sunt citite în același mod sau în același moment”, explică dr. Irina Iordănescu, medic genetician în cadrul Rețelei de sănătate REGINA MARIA. Aceasta subliniază că: ”Epigenetica studiază felul în care acele instrucțiuni sunt activate sau dezactivate în funcție de mediul în care trăim. Astfel, ADN-ul devine o hartă a potențialului nostru, arătând direcția în care ne îndreptăm și oferindu-ne șansa de a ne schimba viitorul biologic”.

Dincolo de predispoziții – cum ne putem influența riscurile
Testarea epigenetică oferă o imagine detaliată a modului în care stilul de viață influențează activarea genelor și, implicit, riscurile viitoare de sănătate. Prin analiza vârstei biologice și a markerilor epigenetici, medicii pot identifica predispoziții pentru boli cronice sau pentru îmbătrânire accelerată, mult înainte ca acestea să se manifeste. ”Partea esențială este că aceste riscuri pot fi influențate”, spune dr. Iordănescu. ”Prin alimentație, somn, exercițiu sau reducerea stresului, putem modifica traiectoria biologică și ne putem îmbunătăți sănătatea pe termen lung”.
Medicina personalizată prinde contur
Epigenetica este deja considerată un pilon al medicinei personalizate, pentru că ne arată cum factori precum dieta, somnul, mișcarea sau stresul influențează genele noastre. După efectuarea unui astfel de test, pacientul are o imagine clară asupra stării biologice actuale și a riscurilor viitoare, ceea ce permite ajustarea precisă a stilului de viață.
În România, un pacient poate afla deja dintr-un test epigenetic informații despre vârsta biologică, sănătatea sistemului inflamator, ritmul de îmbătrânire, precum și starea reală a organelor. Medicul precizează că: ”Suntem în faza de tranziție spre o medicină complet personalizată. Tot mai curând, «harta biologică» a fiecăruia dintre noi va fi un instrument de rutină în prevenția medicală”.
Descoperiri surprinzătoare
Printre cele mai neașteptate rezultate, dr. Irina Iordănescu amintește de pacienți cu o vârstă biologică semnificativ mai mare decât cea cronologică, dar și cazuri inverse, în care organismul „arătase” mai tânăr decât vârsta din buletin.
Factorii cu cel mai mare impact? ”Modul în care trăim are o influență uriașă. Genele sunt importante, dar epigenetica dictează când și cum sunt citite. Putem, într-o anumită măsură, să «păcălim» genele moștenite – nu le schimbăm, dar le putem face mai tăcute sau mai active, în favoarea noastră”.
Emoțiile, un capitol scris în gene
Stresul cronic, fumatul, lipsa somnului, dar și traumele emoționale lasă urme epigenetice vizibile, modificări care pot persista ani întregi. ”Practic, emoțiile noastre modelează biologia noastră”, spune dr. Iordănescu. Reducerea stresului și adoptarea unui stil de viață sănătos pot inversa sau atenua aceste efecte.
Mai mult, obiceiurile noastre pot influența nu doar sănătatea proprie, ci și pe cea a copiilor. Studiile de epigenetică transgenerațională arată că modificările produse de dietă, stres, toxine sau traume emoționale pot fi transmise generației următoare. ”Există o bază științifică solidă, dar încă mai avem multe de înțeles despre cât de stabile sunt aceste modificări pe termen lung”.

Test genetic clasic versus test epigenetic. Care este diferența?
Un test genetic clasic analizează secvența ADN-ului, identificând predispoziții fixe, moștenite, care nu se schimbă de-a lungul vieții. Testul epigenetic, în schimb, analizează modificările chimice reversibile care afectează expresia genelor, reflectând impactul direct al mediului și al stilului de viață.
”Testul genetic este util pentru a înțelege riscul ereditar sau pentru diagnostic. Testul epigenetic este pentru cei care vor să își optimizeze starea de sănătate actuală, să prevină boli și să întârzie îmbătrânirea prin schimbări în stilul de viață”, explică dr. Iordănescu.
Prevenția, înainte de toate
În cazul unor boli grave, precum cancerul, diabetul sau bolile cardiovasculare, testarea epigenetică poate identifica dezechilibre precum inflamația cronică sau rezistența la insulină cu mult înainte ca boala să apară. Astfel, medicii pot interveni la timp, prin recomandări personalizate de dietă, mișcare, somn și gestionare a stresului.
”Nu e despre perfecțiune, ci despre echilibru”, subliniază dr. Irina Iordănescu. ”Somn de calitate, alimentație echilibrată, mișcare zilnică, gestionarea stresului și evitarea fumatului și a alcoolului în exces – acestea sunt fundația. Testarea epigenetică ne arată exact unde trebuie să intervenim, dar baza rămâne un stil de viață conștient”.
În cadrul Rețelei de sănătate REGINA MARIA, pacienții au acces la o gamă completă de teste genetice, de la cele clasice, care analizează predispozițiile moștenite, până la testarea epigenetică, ce oferă o imagine detaliată asupra modului în care stilul de viață influențează expresia genelor. Mai multe informații despre pachetul de testare epigenetică pot fi găsite pe https://shop.reginamaria.ro/pachet-testare-epigenetica.html
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.