Armata israeliană (IDF) insistă că jurnalistul Al Jazeera ucis era de fapt un luptător Hamas, nu ”îngerul despre care vorbesc oamenii”. IDF susține că Al-Sharif, care a fost ucis alături de alți cinci jurnaliști în Gaza duminică, era membru al aripii militare a Hamas și primea bani de la gruparea teroristă. Totuși, singura dovadă pe care Israelul a publicat-o sunt capturi de ecran cu tabele, despre care susține că au fost găsite în Gaza, în care aparent erau enumerați agenți ai Hamas, iar între numele scrise acolo apărea și numele lui Al-Sharif. Într-o interviu pentru Sky News, purtătorul de cuvânt al IDF, Nadav Shoshani, a insistat că Al-Sharif făcea parte din Hamas, dar a precizat că dovezile justificative sunt clasificate.

Al Jazeera neagă acuzațiile aduse împotriva lui Al-Sharif, la fel cum a făcut și acesta în timp ce era în viață. Comitetul Internațional al Jurnaliștilor a respins, de asemenea, acuzațiile, iar Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor a avertizat, în iulie, că Al-Sharif ar putea fi asasinat.
Între timp, 25 de miniștri de externe, între care al Marii Britanii, Australiei, Franței, Spaniei și Japoniei, au semnat o declarație comună prin care declară că “suferința umanitară din Gaza a atins niveluri de neimaginat. Foametea se desfășoară chiar sub ochii noștri. Sunt necesare acțiuni urgente pentru a opri foametea. Spațiile umanitare trebuie protejate, iar ajutorul nu ar trebui niciodată politizat” și solicită Israelului să permită ajutoarele umanitare în Gaza.
Ministerul Sănătății din Gaza afirmă că o sută de palestinieni au fost uciși în ofensiva Israelului asupra enclavei, doar în ultimele 24 de ore. Conform ultimelor date, 61.599 de persoane au fost ucise de Israel din 7 octombrie 2023. Alte 154.088 au fost rănite în această perioadă, conform autorităților palestiniene.
Surse: The Guardian, Sky News
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.