Parchetul General a anunțat formularea acuzațiilor împotriva căpitanului, a primului ofițer și a o ofițerului secund de pe petrolierul Eagle S, pentru avarii provocate la cinci cabluri din Golful Finlandei. Membrii echipajului, din India și Georgia, sunt suspectați că târât ancora pe fundul golfului pe o distanță de 90 de kilometri, provocând, astfel, daune la un cablu electric și patru de telecomunicații.

Inculpații au interdicție să părăsească țara. Ei neagă acuzațiile și spun că procuratura nu are jurisdicție să se ocupe de caz, pentru că distrugerile au fost descoperite în afara apelor teritoriale finlandeze. 

Biroul procuraturii a comunicat că operatorul cablurilor a suferit daune imediate de 60 de milioane de euro, doar din cauza cheltuielilor pentru reparații.

Vinerea trecută, diplomația americană și cea europeană au publicat o declarație comună privind nevoia de a crește gradul de securitate pentru cablurile submarine, în contextul în care acțiunile de sabotaj sau accidentele s-au intensificat după declanșarea războiului din Ucraina.

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday