Duminică seara, după ce a fost întrebat dacă vor fi concedieri de personal odată cu implementarea celui de-al doilea pachet de măsuri, la Antena 3, Ilie Bolojan a spus că “pe instituții avem personalul supradimensionat, inclusiv în administrația publică locală și acolo unde numărul de angajați depășește calculul corect, este foarte probabil să avem reduceri de personal”. Acesta a afirmat că al doilea pachet de măsuri nu va avea efecte imediate, dar că aduce unele corecţii în administraţia publică şi în sănătate.
Premierul a adăugat că, atunci când se vor face reduceri de personal, vor rămâne în instituţii oamenii muncitori. “Din punctul meu de vedere, un lucru important este că atunci când dimensionezi numărul de angajaţi într-o instituţie publică, că este centrală, că este locală, să-l calculezi corect şi oamenii raţionali ştiu că dacă faci asta, atunci trebuie să-i ţii pe oamenii care sunt buni, pentru că altfel nu-ţi poţi face treaba şi vei ajunge să răspunzi pentru faptul că instituţia ta nu livrează serviciile către cetăţeni aşa cum se cuvine”, a declarat Ilie Bolojan.
După ce a fost întrebat legat de ce se va întâmpla cu primăriile mici, falimentare, după măsurile legislative luate de Guvern, Ilie Bolojan a spus că “în mod normal, n-ar trebui să avem astfel de situaţii, să avem primării în faliment. Asta înseamnă că cei care au gestionat aceste primării s-au comportat în mod iresponsabil. În mod natural, toţi cetăţenii României, în fiecare localitate, ar trebui sa beneficieze de servicii decente de la primăriile care sunt în serviciu lor”.
Premierul a specificat că primăriile mici vor beneficia în continuare de sprijin de la stat, “dar nu este normal să nu-ţi încasezi impozitele sau să stabileşti cele mai mici impozite pentru a fi cel mai popular primar, în acelaşi timp ducându-ţi grilele de salarizare, deci ridicând salariul angajaţilor la nivelul maxim aproape de viceprimar sau luând prea mulţi angajaţi sau risipind bani”.
Acesta a precizat că pachetul pe administraţie discutat în aceste zile va duce la o schimbare a atitudinii administrațiilor publice şi o să avem “peste trei mii de factori de dezvoltare, pentru că România nu se schimbă doar din Bucureşti, se schimbă din fiecare localitate din ţara”.
Foto: LCVA | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.