Oana Țoiu, ministrul român de Externe, a scris într-o postare pe contul său de Facebook că azi, 7 august, a efectuat prima vizită bilaterală a unui ministru de externe al României la Kiev de la începutul invaziei Rusiei, în 2022. “Sunt aici pentru a transmite un semnal puternic de solidaritate cu Ucraina. Nu rămânem indiferenți la suferință și barbarie – nu doar pentru că este corect, ci și pentru că este în interesul nostru național să oprim agresiunea rusă. În aceste zile voi avea discuții cu oficiali ucraineni de rang înalt pe toate temele de interes comun pentru România și Ucraina” a scris aceasta.
La Kiev, ministrul s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski, președintele ucrainean, cu care a discutat despre un parteneriat strategic pentru pace și prosperitate, adică despre continuarea cooperării dintre România și Ucraina, în domeniul militar, dar și economic.
“Am discutat cu Președintele Zelenski despre felul în care România și Ucraina pot să adâncească nivelul de cooperare în beneficiul și pentru prosperitatea ambelor țări. Colaborarea în domeniul militar și economic sunt în interesul industriei românești și a cetățenilor români.” se arată în postarea Oanei Țoiu. De asemenea, cei doi au discutat și despre parcursul european al Ucrainei și al Republicii Moldova.
Ministrul român de Externe a fost anterior întâlnirii cu Zelenski la un spital ucrainean bombardat de ruși, iar la finalul vizitei se va duce la Cernăuți, unde este o comunitate importantă de etnici români.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.