Cercetarea, condusă de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene și publicată în revista Nature, atrage atenția asupra faptului că absorbția de CO2 de către pădurile europene este în scădere. Pădurile acoperă aproximativ 40% din uscatul UE și, între 1990 și 2022, au absorbit aproximativ 10% din emisiile de gaze cu efect de seră ale blocului comunitar provenite din activitatea umană.
Potrivit Agenției Europene de Mediu (AEM), absorbția dioxidului de carbon din atmosferă de către păduri și utilizarea terenurilor a scăzut în ultimii 10 ani, “în principal ca urmare a defrișărilor și pădurilor îmbătrânite”. Cantitatea medie de dioxid de carbon absorbită de păduri între anii 2020 și 2022 a scăzut cu aproximativ 27% comparativ cu perioada 2010 – 2014. Declinul a fost determinat și de secetele mai frecvente, valurile de căldură, și evenimente perturbatoare, precum infestările cu insecte, incendii de vegetație și boli ale plantelor.
Cercetătorii au constatat că obiectivul UE de neutralitate climatică pentru anul 2050, (așa cum este prevăzut în legislația europeană privind clima) este amenințat, din cauza capacității de stocare a carbonului în pădurile europene. Astfel, aceștia solicită acțiuni prompte și spun că este nevoie de o întrebuințare mai mare a datelor colectate prin satelit în întreaga Europă, pentru a ajunge la un echilibru dintre emisiile de carbon și absorbția acestora de către păduri. De asemenea, spun că este nevoie de noi instrumente pentru a anticipa consecințele pe termen lung ale intervențiilor climatice, cum ar fi plantarea de noi păduri.
Sursa: ESA
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.