Liga Arabă, formată din 22 de state, dar și țările membre UE și alte 17 state au semnat o declarație în acest sens, în urma unei conferințe a ONU, potrivit CNN. Reuniunea a avut loc la New York și a avut ca temă “abordarea soluționării pașnice a problemei Palestinei și punerea în aplicare a soluției celor două state”. Israel și SUA nu au participat la conferință.
În document, se arată că guvernarea în teritoriile palestiniene trebuie exercitată exclusiv de Autoritatea Palestiniană, care în prezent își exercită din atribuții doar în Cisiordania (West Bank). De asemenea, semnatarii mai cer ca Hamas, organizația care are și un birou politic și care controla, înainte de război, Fâșia Gaza, să predea armele Autorității Palestiniene, care să primească un sprijin internațional adecvat.
Textul, mai arată CNN, condamnă atacul Hamas din 7 octombrie 2023, care a atras un răspuns în forță al Israelului și a tensionat relațiile din Orientul Mijlociu. Totodată, propune desfășurarea unei misiuni internaționale de stabilizare, temporar, sub egida ONU.
Recent, Franța a informat că va recunoaște statul Palestinian în septembrie, în timp ce Marea Britanie a transmis Israelului că va face același lucru, dacă nu va fi încheiat un armistițiu. În încheiere, CNN amintește că Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului, se opune soluției celor două state, despre care spune că ar reprezenta o amenințare la adresa Israelului.
Sursă: CNN
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.