
Sarcinile multiple și expunerea la ecrane a dus în timp la o apariție timpurie a primelor semne ale prezbiopiei. Iar acest fapt a dus, implicit, și la apariția unei categorii noi de pacienți – tinerii prezbiți. Adică cei care dezvoltă acest viciu de vedere mai devreme. Pentru a combate problema și a-i ajuta pe aceștia să își îmbunătățească vederea, s-a elaborat o soluție nouă personalizată.
Cum se manifestă prezbiopia?
Prezbitismul sau prezbiopia se manifestă la început prin reflexul de a îndepărta obiectele privite de aproape pentru a le putea focaliza, sau prin disconfort vizual după activități prelungite în fața ecranului.
Pentru că vârsta de încadrare a acestei afecțiuni a scăzut sub 40 de ani, ne confruntăm cu o speță nouă – prezbiopia incipientă – o categorie de pacienți la care primele simptome apar timpuriu, afectându-le claritatea vederii la apropiere, în timp ce la distanță rămâne neschimbată.
De ce nu trebuie lăsat timpul să treacă?
De la apariția acestui fenomen, tinerii prezbiți au așteptat până la crearea condițiilor de recomandare a ochelarilor monofocali. Timp în care s-au confruntat cu dificultăți de vedere care nu sunt deloc benefice pe termen lung.
Dintre simptomele specifice care apar la tinerii prezbiți în absența unor lentile potrivite acestei forme incipiente enumerăm:
- Vedere în ceață la distanță de lectură;
- Stres ocular cu oboseală la vedere și inflamație vizibilă;
- Dificultăți de focalizare la aproape;
- Dureri de cap în urma sarcinilor prelungite de aproape;
- Nevoia de mai multă lumină la lucrul de aproape.
VisuPro, soluția de ultimă generație marca HOYA
HOYA aduce inovația VisuPro, noua gamă de lentile cu focalizare avansată de ultimă generație, ca soluție dedicată prezbiopiei incipiente. Cu un design adaptat stilului de viață modern, noile lentile acoperă nevoia concretă a acestei noi categorii de purtători de ochelari: o vedere confortabilă la toate distanțele și un design optimizat conform parametrilor personalizați.
Lansate începând cu luna aceasta, variantele VisuPro All Day și VisuPro Flex oferă o experiență vizuală revitalizantă, venind în întâmpinarea persoanelor active, care petrec o perioadă îndelungată în fața ecranelor. VisuPro All Day este varianta recomandată purtătorilor de ochelari pe tot parcursul zilei, în timp ce VisuPro Flex este ideal pentru emetropi, purtători de lentile de contact și pacienți cu chirurgie refractivă.
Ce beneficii aduce noua gamă VisuPro de la HOYA:
- Optimizare Focus Max – oferă suport vizual suplimentar pentru sarcinile de aproape, reducând oboseala ocular.
- Design Individualizat – permite analizarea prescripției, parametrilor individuali și alegerea ramei de către purtător pentru a oferi confort la superlativ;
- Tehnologia Binocular Harmonization – ia în calcul parametrii specifici fiecărui ochi și optimizează vederea pentru ambii;
- Binocular Eye Model – combină cinci metode de evaluare binoculară pentru a îmbunătăți performanța design-ului de lentile.
VisuPro nu numai că gestionează o problemă de vedere care cauzează dificultăți de vedere, ci creează un nou standard de confort vizual, asigurând un echilibru natural al tranziției de la o distanță la alta.
VisuPro este mai mult decât o lentilă – este o investiție în performanța activităților tale de zi cu zi.
HOYA Vision Care – lider al inovației în Oftalmologie
De peste 60 de ani, HOYA se poziționează în piață ca lider global în dezvoltarea tehnologiei optometrice, datorită dedicării sale constante pentru inovație și calitate. Consacrată deja și în România, compania a dezvoltat o rețea semnificativă de optici partenere, care permit accesul la aceste lentile revoluționare unui număr larg de utilizatori, îmbunătățind astfel sănătatea vizuală a mii de români.
Articol oferit de HOYA Lens România.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.