Poliția Română informează că pe autostrada A7 Buzău-Focșani, la kilometrul 75, pe sensul de mers spre Focșani, în zona localității Cochirleanca, județul Buzău, a avut loc un incendiu la nivelul cabinei unei autocisterne GPL. Șoferul s-a autoevacuat, însă a suferit arsuri la mâini și este evaluat de către echipajul medical aparținând serviciului județean de ambulanță alocat la caz.

“La locul evenimentului au acționat 2 mașini de stingere, 1 cisternă, 1 ambulanță SMURD și 1 ambulanță SAJ.

Pentru avertizarea populației din proximitate, a fost trimis un mesaj RO-ALERT în zona localității Cochirleanca.

La acest moment, incendiul este lichidat”, a transmis ISU Buzău.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday