Rețeaua respectivă de hackeri nord-coreeni a păcălit astfel peste 300 de companii din Statele Unite. Sentința pentru femeia din Arizona, pe numele ei Christina Chapman, este una dintre cele mai severe aplicate unui cetățean american implicat în schemele cibernetice derulate în favoarea regimului de la Phenian.

Practic, nord-coreenii foloseau identități furate de la cetățeni americani reali și se angajau la distanță (remote) ca IT-iști la firme din SUA. Ulterior, laptopurile și echipamentele de serviciu erau trimise la adrese din SUA, pentru că firmele credeau că angajează americani. Christina Chapman primea aceste laptopuri la ea acasă și le dădea acces nord-coreenilor prin internet.

Christina Chapman a pledat vinovată la începutul acestui an în fața instanței federale din Washington, D.C., pentru acuzații de fraudă informatică, furt de identitate și spălare de bani. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, judecătorii au obligat-o să predea peste 284.000 de dolari, bani obținuți de hackerii nord-coreeni, și să plătească o amendă suplimentară de peste 175.000 de dolari.

Conform Departamentului de Justiție al SUA, operațiunea în care era implicată Chapman a generat în total peste 17 milioane de dolari pentru regimul nord-coreean între anii 2020 și 2023. În locuința ei au fost găsite cel puțin 90 de laptopuri aparținând unor companii americane. Printre companiile afectate de acest atac informatic se numără o companie auto, una de tehnologie, un grup media american și o firmă aerospațială, dar numele acestora nu a fost făcut publice.

“Dacă acest lucru s-a întâmplat unor bănci importante sau unor companii emblematice americane, se poate întâmpla oriunde. Corporațiile care nu verifică atent angajații virtuali reprezintă un risc de securitate pentru toți”, a declarat procurorul care a coordonat cazul. Sentința Cristinei Chapman a fost dată la o lună după ce Departamentul de Justiție al SUA a anunțat că a confiscat sute de conturi, site-uri și laptopuri care făceau parte dintr-o uriașă rețea de IT-iști nord-coreeni. Autoritățile americane au mai precizat că și alți cetățeni americani, precum și persoane din China și Emiratele Arabe Unite, au fost implicați în sprijinirea acestor scheme.

Sursă alternativă: Politico

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday