China a transferat, în secret, prin intermediul unor companii-paravan, motoare către un producător de drone de stat din Rusia. Acestea sunt etichetate drept ”unități de refrigerare industrială” în documente, pentru a evita sancțiunile occidentale, potrivit a trei oficiali europeni și documentelor analizate de Reuters.

Transporturile au permis producătorului rus de arme IEMZ Kupol să își sporească producția de drone de atac Garpiya-A1, în ciuda sancțiunilor SUA și UE impuse în octombrie, menite să perturbe lanțul său de aprovizionare.

Conform surselor citate de Reuters, care au dorit să rămână anonime, Kupol a semnat un contract cu Ministerul Apărării din Rusia pentru a produce peste șase mii de drone Garpiya în acest an, față de două mii în 2024. Dintre acestea, peste 1.500 de drone fuseseră deja livrate până în aprilie.

Drona cu rază lungă de acțiune este folosită pentru a ataca ținte civile și militare aflate în adâncul teritoriului ucrainean. Reuters a relatat în septembrie anul trecut că Kupol produce drone Garpiya folosind tehnologie chineză, inclusiv motoare L550E fabricate de Xiamen. La o lună după raportul Reuters, Uniunea Europeană și SUA au sancționat mai multe companii implicate în producerea dronelor, inclusiv Xiamen. În urma sancțiunilor, o nouă firmă chineză numită Beijing Xichao International Technology and Trade a început să furnizeze motoarele L550E către Kupol, conform documentelor analizate de Reuters.

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday