Bruxelles ar putea accepta aceste așa-numite taxe reciproce pentru a evita amenințarea președintelui SUA de a le majora la 30% începând cu 1 august, au declarat trei surse familiarizate cu situația pentru FT. Un diplomat UE a declarat că acordul încheiat de SUA cu Japonia, similar cu cel cu UE, “a clarificat termenii șantajului. Majoritatea statelor membre se resemnează și ar putea accepta acest acord”.
În prezent, exportatorii din UE plătesc o taxă suplimentară de 10% pentru mărfurile trimise în SUA. Aceasta se adăuga la taxele preexistente, care sunt în medie de 4,8%. Sursele citate susțin că tariful minim de 15% ar include taxele existente.
Dacă acest acord ar fi aprobat, ambele părți ar renunța la tarifele vamale pentru anumite produse, inclusiv aeronave, băuturi alcoolice și dispozitive medicale. În plus, tarifele pentru mașini, care sunt în prezent de 27,5%, ar scădea astfel la 15%.
Vestea a stimulat moneda Euro, care a recuperat pierderile anterioare și a înregistrat o evoluție stabilă față de dolar în cursul zilei. Acțiunile americane au înregistrat creșteri, indicele S&P 500 urcând cu +0,6%.
În cazul în care Donald Trump ar încerca să pună în aplicare taxa de 30%, cu care a amenințat UE, începând cu luna august, blocul comunitar poate folosi instrumentul său anti-coerciţie (ACI) — care ar permite UE să riposteze cu un arsenal de măsuri, inclusiv tarife, precum și o potențială interdicție a serviciilor americane, pentru a forța țările terțe să soluționeze litigiile comerciale prin negociere. Niciodată utilizat până acum, acesta ar oferi Bruxelles-ului libertatea de a bloca accesul companiilor americane la licitațiile publice, de a revoca protecția proprietății intelectuale și de a restricționa importurile și exporturile. Totuși, punerea în aplicare a ACI ar putea dura un an.
Sursa: FT
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.