Torrential rains pounded parts of South Korea, killing at least four people, forcing thousands of evacuations and destroying infrastructure. pic.twitter.com/jBNv4gEJNQ
— DW News (@dwnews) July 19, 2025
Cel puțin două persoane au fost ucise, duminică, și altele sunt dispărute în urma ploilor torențiale, inundațiilor și alunecărilor de teren. Astfel, numărul total al persoanelor decedate din cauzare ploilor abundente care au început miercuri a urcat la 14, conform autorităților sud-coreene. Alte 12 persoane sunt dispărute.
Ploile torențiale au început miercuri și au afectat inițial părţile sudice ale Coreei de Sud, însă ulterior s-au deplasat spre nord. Majoritatea deceselor au avut loc în comitatul Sancheong, din sudul țării.
Coreea de Sud se confruntă, de obicei, cu ploi musonice în iulie și este de obicei bine pregătită, scrie The Guardian. Dar săptămâna aceasta, regiunile sale sudice au fost lovite de averse deosebit de intense, cu unele dintre cele mai abundente precipitații înregistrate vreodată. Conform meteorologilor, este probabil ca precipitațiile să se oprească duminică și să fie urmate de un val de căldură.
Oamenii de știință spun că schimbările climatice au făcut ca fenomenele meteorologice extreme să fie mai frecvente și mai intense în întreaga lume.
Torrential rains in South Korea, the heaviest in 120 years, have left at least four people dead and one missing. Authorities have evacuated thousands from flood-affected areas as the severe weather continues. pic.twitter.com/UR1EmyxXEk
— Volcaholic 🌋 (@volcaholic1) July 18, 2025
Sursă: The Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.