Meta este prima companie din acest domeniu care refuză să semneze codul, care ar oferi posibilitatea Bruxelles-ului să efectueze controale mai atente. Într-o declarație făcută vineri, Joel Kaplan, directorul pentru afaceri globale al Meta, a spus că “acest cod introduce o serie de incertitudini juridice pentru dezvoltatorii de modele de inteligență artificială, precum și măsuri care depășesc cu mult domeniul de aplicare al AI Act”.

Kaplan a acuzat că legile Comisiei Europene reprezintă un obstacol în calea dezvoltării modelelor AI. Vorbind despre o scrisoare comună semnată la începutul lunii iulie de peste 40 de companii europene de top, care au solicitat Comisiei să întrerupă punerea în aplicare a AI Act, Kaplan a spus că Meta “împărtășește îngrijorările exprimate de aceste întreprinderi cu privire la faptul că această depășire a limitelor va bloca dezvoltarea și implementarea modelelor AI în Europa și va împiedica companiile europene care doresc să construiască afaceri pe baza acestora”.

Asemănător, în februarie, Google a emis un avertisment dur potrivit căruia, legea blocului privind inteligența artificială “riscă să afecteze inovarea și creșterea economică europeană”, calificând codul de practici drept “un pas în direcția greșită”.

Codul de practici al UE în domeniul AI, care a făcut obiectul unui lobby agresiv, a fost publicat săptămâna trecută și reprezintă cea mai recentă măsură luată de Comisia Europeană pentru a limita riscurile prezentate de modele AI, precum ChatGPT al OpenAI sau Grok al X. Acesta este conceput pentru a instrui întreprinderile cu privire la modul de respectare a Legii privind inteligența artificială, care este obligatorie în UE. El a fost introdus în contextul în care Grok este criticat pentru o serie de comentarii în care îl lăuda pe Hitler, dar și pentru alte răspunsuri îngrijorătoare.

Sursa: Politico

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday