România a realizat, luna aceasta, una dintre cele mai importante operațiuni financiare din ultimii ani pe piețele internaționale. În urma emisiunii de euroobligațiuni din 9 iulie 2025, Ministerul Finanțelor a atras, prin împrumut de pe piețele externe, o sumă totală de 4,7 miliarde de euro echivalent. Aceasta este a treia astfel de tranzacție realizată în 2025, iar suma totală este cea mai mare atrasă în acest an. Costurile de împrumut, deși în scădere, rămân la valori ridicate”, transmite Ministerul de Finanțe.

Instituția precizează că emisiunea recentă a înregistrat un interes considerabil din partea investitorilor, cererea totală fiind de peste 9,5 miliarde USD pentru tranșele în dolari și peste 4,5 miliarde EUR pentru tranșa în euro (sume care nu includ cererea din partea băncilor intermediare). Obligațiunile României au fost suprasubscrise de aproape 2,8 ori – investitorii au vrut să cumpere de aproape trei ori mai mult decât suma contractată. Au participat în total peste 240 de investitori, iar fondurile atrase au fost decontate pe 16 iulie 2025.

În cadrul procesului, în baza creșterii accelerate a ordinelor de cumpărare venite din partea investitorilor, România a reușit să scadă costurile inițiale ale împrumutului. Marjele de risc (spread-urile) față de referințele avute în vedere (obligațiunile SUA la maturități similare respective nivelul ratelor swap în euro) au fost reduse cu 40 de puncte de bază pentru toate tranșele. De asemenea, pentru obligațiunile în USD pe 5 ani, statul nu a plătit nicio primă suplimentară, iar pentru cele pe 10 ani și pentru tranșa în euro s-au înregistrat prime negative de 3, respectiv 10 puncte de bază, ceea ce înseamnă că România s-a împrumutat la un cost mai mic decât cel aferent pieței secundare”, mai transmite Ministerul de Finanțe.

Comunicatul integral al Ministerului de Finanțe

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday