Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj și fost vicepreședinte al PNL, a lansat acuzațiile într-o postare pe pagina sa de Facebook, la o zi după congresul liberalilor. În începutul mesajului, a scris că o cooperativă a “trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid” și că “îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD sau va ajunge ilrelevant politic”.
Tișe descrie votul de sâmbătă, pentru alegerea președintelui și celor patru vicepreședinți ai partidului drept un moment în care “cooperativa politică și-a votat singură sfârșitul PNL (…) a fost sufocat de trădători de serviciu, de incompetenți cu ambiții de sforari și un mecanism bine uns care premiază obediența, nu performanța”.
Mai departe, Tișe scrie că renunță la toate responsabilitățile pe care le are față de formațiunea politică, despre care, din nou, spune că “nu mai reprezintă nimic din ceea ce ar trebui să fie”. În încheiere, i-a îndemnat pe cei 53 de primari din județ și pe miile de consilieri să nu tăceți, să nu fiți părtași la o farsă sinistră.
Niciunul din reprezentanții noii conduceri nu au avut vreo reacție publică, până duminică la ora 18.
Sâmbătă, în timpul congresului, deputatul Florin Roman, și el candidat pentru a fi vicepreședinte, a avut o declarație tăioasă la adresa “șefilor partidului”, afirmând că “suntem chemați să punem un alt acoperiș, să nu ne plouă în casă. (…) Casa noastră are două etaje. La etaj stau șefii. La parter și la demisol stau amărâții, adică noi”. În aceeași seară, după închiderea lucrărilor, Roman a scris pe Facebook că “după 12 ani în care am pus partidul pe primul loc, e vremea să pun familia pe acest loc”, fără a preciza exact la ce se referă.

În timpul discursului său, Bolojan a declarat că PNL “a uitat de valorile și principiile sale, de identitatea sa. Am neglijat electoratul tânăr și dinamic, cu profesii liberale, dar și pe românii din străinătate. Am renunțat să mai fim un partid de viziune, și ne-am limitat să fim un partid de structuri. (…) Trebuie să aducem oameni noi, valoroși în partid”.

La congresul PNL, Ilie Bolojan, candidat unic, a fost votat în funcția de președinte de partid, iar Cătălin Predoiu, Adrian Veștea, Ciprian Ciucu și a Nicoletei Pauliuc în cele de vicepreședinți. Tișe s-a clasat doar pe locul șase, cu 418 voturi, iar Roman pe șapte, cu 364 de voturi, conform unui comunicat al PNL, citat de Agerpres.
Foto: Facebook/Partidul Național Liberal
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.