Potrivit serviciului climatic Copernicus al UE, Europa de Vest a avut parte de cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată, în contextul unor valuri de căldură consecutive, “cu temperaturi extreme”. Temperatura medie a fost de 20,49°C, cu +2,81°C peste media perioadei 1991-2020. Această temperatură a depășit la limită (cu numai 0,06°C) recordul lunii iunie stabilit în 2003 (20,43°C). Mai multe țări au înregistrat temperaturi de suprafață de peste 40 de grade Celsius, în timp ce Spania și Portugalia au avut și zone cu 46 de grade.

La nivel mondial, luna iunie a fost a treia cea mai caldă înregistrată vreodată, continuând o serie de temperaturi ridicate în ultimii ani, pe măsură ce planeta se încălzește ca urmare a emisiilor de gaze cu efect de seră cauzate de omenire. Temperatura medie globală a fost 16,46 grade Celsius, cu +0,47°C mai mare decât media lunii iunie din perioada 1991–2020.
Precedentul cel mai cald iunie a fost în 2024 (+0,2 grade față de iunie 2025), iar al doilea cel mai cald a fost în 2023 (+0,06). Cele două valuri de căldură – din 17 până în 22 iunie şi din nou din 30 iunie până în 2 iulie – au creat o cupolă de căldură care a reţinut aerul cald deasupra regiunilor afectate, prelungind vremea sufocantă şi înrăutăţind condiţiile de poluare şi incendii.
Portugalia, Spania, Franța, Italia și o mare parte din Balcani au înregistrat unele dintre cele mai ridicate temperaturi resimțite, care măsoară impactul asupra corpului uman, luând în considerare factori precum umiditatea sau vântul. De exemplu, temperaturile maxime resimțite la nord de Lisabona au atins 48 de grade.
O analiză AFP, bazată pe datele Copernicus, a constatat că 12 țări și aproximativ 790 de milioane de oameni din întreaga lume au înregistrat cel puțin o zi cu temperaturi record luna trecută. Luna iunie a fost cu 1,3°C mai caldă decât media din era preindustrială – adică aproximativ nivelul actual estimat al încălzirii globale. Totuși, din cauza temperaturilor în creștere din ultimii ani, iunie a fost doar a treia lună din ultimele 24 în care încălzirea globală a fost sub pragul de 1,5°C față de nivelul preindustrial.

Acordul climatic de la Paris stabilea ca obiectiv limitarea încălzirii globale pe termen lung la cel mult 1,5°C, pentru a evita schimbări climatice și de mediu majore și permanente. Cu toate acestea, mulți oameni de știință cred acum că este aproape imposibil ca planeta să mai rămână sub acest prag și se așteaptă ca acesta să fie depășit în jurul anului 2030 sau chiar mai devreme.
În ceea ce privește temperatura medie a apei la suprafața Mediteranei, aceasta a fost de 23,8 grade Celsius în iunie, un nou record pentru această lună. Mai mult de jumătate din suprafața mării a experimentat valuri de căldură.
Sursa: Copernicus
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.