Temperatura medie la suprafața Mării Mediterane a fost de 23,86 de grade Celsius în iunie 2025, un nou vârf în istoria măsurătorilor aferente lunii respective. De asemenea, 62% din suprafața mării a fost afectată de valuri de căldură marină, cea mai mare amploare înregistrată până acum în a șasea lună a anului.
La nivel global, temperatura apelor mărilor și oceanelor a fost, în medie, de 20,75 de grade Celsius, a treia valoare din istoria măsurătorilor, după cele din 2023 și 2024. În plus, 72% din suprafața apelor oceanelor a înregistrat temperaturi peste media perioadei.
Raportul a fost întocmit de Mercator Ocean International, operatorul serviciului maritim Copernicus al UE. Cercetătorii atrag atenția că valurile de căldură marine cresc în frecvență și gravitate, amenințând ecosistemele marine și comunitățile de pe coastă din întreaga lume.
Sursa: Mercator Ocean International
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.