La ora 11, au început protestele sindicale din dreptul Palatului Parlamentului, împotriva unor măsuri cuprinse în pachetul fiscal trimis de guvern, vinerea trecută, în parlament, pe care își va asuma răspunderea în această după-amiază, începând cu ora 15.

O estimare oficială a prezenței nu a fost făcută, însă pe imagini și videoclipuri se pot vedea sute de participanți.

Duminică, Federația Sanitas anunța că membrii săi vor fi luni, în intervalul 11:00 – 13:00, în Parcul Izvor, alături de alte federații sindicale din sistemul bugetar.

Sunt proteste și în alte locuri din Capitală, dar și din țară, cum ar fi în Harghita și Maramureș. Potrivit Blocului Național Sindical, la Casele de Pensii protestele au început luni dimineața, la ora 8:30, arată Agerpres. În fața Ministerului Agriculturii se află membrii Federației Naționale AgroStar, care reprezintă salariații din minister și din agențiile din subordine.

Sindicaliștii din educație sunt nemulțumiți, între altele, de creșterea normei dicatice. Alte nemulțumiri sunt creșterea TVA și înghețarea salariilor în sectorul public, până la final de 2026. Zilele trecute, guvernul a hotărât și reducerea sporului pentru condiții vătămătoare (inclusiv cel de antenă), de la maximum 1.500 de lei brut la cel mult 300 de lei brut.

Foto: Facebook/Fsli Romania

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday