UPDATE, ora 21.35: ISU transmite că cele două elicoptere Black Hawk din cadrul IGAv al MAI au încheiat misiunea. Astăzi au efectuat 126 aruncări, echivalentul a 315 tone de apă.

Incendiul este localizat, iar în cursul dimineții se va face o nouă recunoaștere aeriană. Pe timpul nopții, vor rămâne în supraveghere o autospecială de stingere cu apă și spumă și o barcă, adaugă Inspectoratul.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că incendiul s-a manifestat pe 300 hectare vegetație uscată și 30 hectare fond forestier. În continuare se lucrează pentru lichidarea tuturor focarelor.

UPDATE, ora 19.15: ISU precizează că, până în acest moment, cele două elicoptere Black Hawk ale Inspectoratului General de Aviație al MAI au efectuat 76 de aruncări, echivalentul a 190 de tone de apă.

UPDATE, ora 15.35: Forțele de intervenție de la Chilia Veche vor fi suplimentate cu încă un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al MAI. Acesta a decolat de la Băneasa și se îndreaptă spre zona de intervenție.

Noul elicopter va întări capacitatea de răspuns rapid a echipajelor, contribuind la o gestionare eficientă a situației de urgență și la o intervenție promptă.

UPDATE, ora 14.15: În urma recunoașterii aeriene s-a constatat că incendiul se manifestă în mai multe focare, cu flacără deschisă și degajări de fum”, potrivit ISU Tulcea.

Instituția adaugă că elicopterul Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al MAI a început operațiunile de stingere. Până în acest moment, acesta a efectuat 21 de aruncări, echivalentul a 52,5 tone de apă, deasupra unuia dintre focarele active, care se manifestă pe o suprafață de aproximativ un hectar.

Misiunea aeriană continuă și vor fi executate și alte aruncări de apă asupra celorlalte focare identificate. Echipajele de intervenție de la sol continuă misiunea de stingere.

UPDATE, ora 11.35: “În cursul acestei dimineți, incendiul de vegetație uscată și fond forestier din zona localității Chilia Veche, județul Tulcea, s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate”, transmite ISU. Din cauza degajărilor intense de fum, nu poate fi estimată cu exactitate suprafața afectată.

ISU adaugă că a fost alocat un elicopter dotat cu sistem Bambi Bucket de la Unitatea Specială de Aviație – Tulcea a IGAv, pentru a efectua o misiune de recunoaștere aeriană. Totodată, este pregătit să intervină și un elicopter Black Hawk din cadrul Inspectoratului General de Aviație, aflat în București, în funcție de evoluția situației.

Au fost mobilizate o ambarcațiune, o autospecială de stingere, 9 pompieri ai ISU Tulcea, dar și reprezentanți ai Ocolului Silvic și SVSU Chilia Veche.

UPDATE, duminică, ora 7.00: Incendiul a fost lichidat noaptea trecută. Suprafața afectată fiind de aproximativ o mie de ha, dintre care aproximativ 50 ha au reprezentat fond forestier. La fața locului au rămas în supraveghere lucrători ai Ocolului Silvic.

UPDATE, ora 21.00: “Până la această oră, elicopterul a efectuat 20 aruncări de apă (50 de tone) asupra focarelor. Aeronava se va retrage. Incendiul se mai manifestă pe o suprafață de 10-12 hectare la fondul forestier, în aceste momente, iar forțele de intervenție de la sol continuă misiunea de stingere“, a transmis ISU.

Știrea în forma inițială: “În aceste momente, în apropierea localității Chilia, în zona Canalului Tătaru din județul Tulcea, forțele de intervenție colaborează pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier de amploare. Din primele informații, aproximativ 700 de hectare de teren au fost cuprinse, iar pe 50 de hectare dintre acestea se manifestă cu flacără“, a transmis ISU.

Având în vedere suprafața afectată și condițiile de teren dificile, un elicopter Black Hawk din cadrul Inspectoratului General de Aviație al MAI a ajuns în zonă și a efectuat recunoașteri în teren. “Până în aceste momente au fost efectuate 5 aruncări cu apă (12,5 tone). Menționăm faptul că aceasta este prima misiune de stingere la sol a elicopterului Black Hawk“, a detaliat ISU.

Pentru gestionarea eficientă a intervenției, la fața locului au fost mobilizate două ambarcațiuni și o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului Tulcea.

În sprijin acționează și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Chilia, care intervine cu o autospecială și cu cisterne cu apă și utilaje agricole. De asemenea, în zonă sunt prezenți și reprezentanți ai Ocolului Silvic, care contribuie la limitarea propagării focului în fondul forestier.

Sursă: ISU Tulcea

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday