Într-un interviu pentru Reuters, Ruben Brekelmans, ministrul olandez al Apărării, a declarat că serviciile de informații din Olanda și Germania au adunat informații că Armata Rusă a intensificat utilizarea de arme chimice, iar această practică este normalizată de ruși în războiul din Ucraina. Serviciile din cele două state membre NATO au evaluat că rușii au eliberat, din dronă, un agent de sufocare pentru a-i scoate pe ucraineni din tranșee, cu scopul de a-i împușca.
Oficialul olandez a mai declarat că cel puțin trei decese ale unor cetățeni ucraineni au fost asociate utilizării de arme chimice, în timp ce peste 2.500 de persoane rănite pe câmpul de luptă au avut simptome legate de acestea, cum ar fi iritații, sufocare, probleme de vedere sau de respirație.
În aceste condiții, ministrul Brekelmans a spus că folosirea acestui tip de armament reprezintă o amenințare și pentru alte țări, nu doar pentru Ucraina, și a cerut înăsprirea sancțiunilor la care este supusă Federația Rusă.
Statele Unite au acuzat pentru prima dată Rusia de utilizarea cloropicrinei, un compus chimic mai toxic decât gazele folosite pentru dispersarea mulțimilor și care a fost folosit prima dată de Germania în timpul Primului Război Mondial. Oficialii ucraineni susțin că rușii au lansat mii de astfel de atacuri, în cei peste trei ani de război. În replică, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus al Afacerilor Externe a pretins că rușii au identificat un depozit de dispozitive explozive cu cloropicrină, în estul Ucrainei.
Anul trecut, după ce ambele țări și-au lansat acuzații că au folosit arme chimice, organizația pentru interzicerea acestora, OAIC, cu sediul în Haga a transmis că acuzațiile nu sunt suficient de fundamentate.Rusia a negat utilizarea de substanțe ilegale și a acuzat Ucraina de acest lucru. Pe de altă parte, anul trecut, Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC – unde și Rusia este membru), o agenție de dezarmare din Haga a transmis că acuzațiile lansate de ambele țări “erau insuficient fundamentate”.
Rusia, la fel ca Statele Unite, susține că și-a distrus stocurile declarate de arme chimice. Totuși, agențiile militare și de informații olandeze, în colaborare cu parteneri străini, afirmă că au descoperit dovezi concrete ale intensificării producției în țară – capacități de cercetare sporite, recrutarea de oameni de știință și instruirea soldaților privind utilizarea armelor chimice.
Sursa: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.