Incidentul s-a petrecut în această dimineață în zona hotelului Posada de la barajul Vidraru, a declarat pentru News.ro șeful Salvamont Argeș, Ion Sănduloiua. Acesta a explicat, într-o altă intervenție, la Digi24, că victima a fost târâtă de pe drum până la 10 – 15 metri distanță de un luciu de apă, pe un teren foarte abrupt, cu diferență de nivel de aproape 80 de metri: “Am fost solicitați să extragem cadavrul unui bărbat, atacat de o ursoaică, târât până aproape de luciul apei, 80 de metri diferență de nivel, foarte abrupt. L-a târât până la 10-15 metri de luciul apei. Probabil că a fost omorât imediat. Motocicleta avea numere de Italia. Nu trebuie să oprească nimeni la urși, să nu îi bage în seamă, ca urșii să se retragă în pădure”.
Pentru avertizarea turiștilor din zonă, autoritățile au transmis un mesaj Ro-Alert. ISU Argeș a precizat că “forțele de ordine s-au deplasat în zona indicată, unde au găsit motocicleta folosită de victimă. Conform procedurilor specifice, jandarmii au delimitat zona de siguranță și au solicitat sprijinul ISU Argeș si IPJ Argeș, totodată, fiind constituită comisia de intervenție imediată. La fața locului, pompierii argeșeni au intervenit cu două autospeciale, o barcă, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de echipaje ale Salvamont, IJJ și IPJ”.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.