Potrivit OMV Petrom, zăcământul de gaze naturale se află în Spineni, la aproximativ 70 km nord-est de Craiova. “Sonda de explorare 1 Spineni, forată până la o adâncime de aproximativ 4.800 de metri, a confirmat prezența gazelor naturale și a condensatului, rezultatele fiind susținute de testele de producție. Testele la sonda care a făcut descoperirea indică un potențial de producție de 180.000 m³ de gaze naturale și 25 m³ de condensat pe zi, cu un total de 1.300 bep/zi“, a explicat compania. Testele au confirmat că descoperirea este comercială, iar următorul pas este aprobarea planului de dezvoltare.

În 2025, ne propunem să investim 5,8 miliarde lei în Explorare și Producție, aproape jumătate din această sumă fiind alocată operațiunilor onshore – în paralel cu avansarea Neptun Deep offshore, un proiect strategic ce implică investiții semnificative. Continuăm să investim pentru a contrabalansa declinul natural al producției din zăcămintele mature și pentru a explora noi oportunități în proximitatea zonelor în care avem deja operațiuni” a declarat Cristian Hubati, Membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Explorare și Producție. Pentru acest proiect onshore, OMV Petrom a investit aproximativ 15 milioane de euro în faza de explorare.

OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 40 milioane bep în 2024. Are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficiență de 860 MW.

Foto: Mihai Neacsu | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday