Agenția meteorologică din Spania a anunțat marți după-amiază că “luna iunie 2025 a doborât recordurile” în ceea ce privește căldura, cu o temperatură medie de 23,6 grade Celsius, cu 0,8 grade Celsius peste precedentul cel mai cald iunie din 2017. De asemenea, a fost înregistrat un nou record al lunii iunie – 46 de grade, în El Granado, provincia Huelva, sâmbătă. Precedentul vârf, de puțin peste 45 de grade, fusese stabilit în urmă cu 60 de ani.
În Franța, termometrele au urcat până la 38 de grade, motiv pentru care accesul turiștilor în vârful Turnului Eiffel a fost interzis, ca măsură de precauție. 16 zone au fost plasate sub alertă roșie, prima astfel de alertă din august 2023, iar 68 vor rămâne sub alertă portocalie. Meteorologii prognozează că astăzi va fi cea mai călduroasă zi de la începutul valului de căldură, cu minime de până la 24 de grade Celsius și maxime de 40-41 de grade.
În Italia, unde 21 din cele 27 de mari orașe au fost plasate duminică în alertă maximă de căldură, numărul internărilor în spitale în unele dintre cele mai fierbinți regiuni – cum ar fi Toscana – a crescut cu 20%.
Portugalia a înregistrat duminică cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în luna iunie, de 46,6 grade Celsius, în Mora, a anunțat serviciul meteorologic național.
Pe de altă parte, în Marea Britanie, au fost prognozate temperaturi de până la 34 de grade Celsius, în sud, neobișnuite pentru această perioadă. În plus, în Turcia, peste 50 de mii de persoane au fost evacuate din cauza incendiilor de vegetație din vestul țării.
António Guterres, secretarul general al ONU, a declarat luni, în cadrul unei conferințe privind dezvoltarea, la Sevilla: “Căldura extremă nu mai este un fenomen rar – a devenit noua normalitate”.
Cercetătorii estimează că temperaturile extreme din Europa vor provoca între 8.000 și 80 de mii de decese, până la sfârșitul secolului, potrivit datelor citate de The Guardian. Temperaturile ridicate au determinat autoritățile din mai multe țări să emită noi avertismente și să mobilizeze pompierii pentru a preveni izbucnirea incendiilor de vegetație.
Surse: The Guardian, Le Figaro
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.