Guvernul Danemarcei va completa legea drepturilor de autor, astfel încât să garanteze dreptul fiecărui cetățean asupra propriului corp, asupra trăsăturilor faciale și asupra propriei voci. Noile prevederi ar oferi cetățenilor dreptul să ceară platformelor online să șteargă conținutul deep fake creat fără acordul lor. În caz contrar, proprietarii platformelor vor primi “amenzi severe”, despre care autoritățile locale nu au dat, încă, detalii.
Propunerea va fi prezentată înainte de vacanța de vară și va fi supusă consultării publice până în toamnă. În proiect, o creație deep fake este definită ca “o reprezentare digitală foarte realistă a unei persoane, inclusiv a aspectului fizic și a vocii acesteia”.
Dacă va fi adoptată, scrie The Guardian, ar fi prima lege de acest fel din Europa. Guvernul s-a angajat să promoveze inițiativa la nivel european, în a doua jumătate a anului, când va deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
Sursa: The Guardian
Foto: Daniil Peshkov | Dreamstime
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.