Oficialii Uniunii Europene au transmis că Germania nu poate spera, acum, la o scutire de la tarifele impuse de Statele Unite pentru industria auto, în ciuda presiunilor făcute de cancelarul Friedrich Merz, conform unor surse citate de Financial Times. Acestea au subliniat că oficialul german speră să obțină un acord-cadru cu Washington (similar celui obținut de Marea Britanie), însă așteptările cancelarului sunt “nerealiste”.
UE respinge ideea unui acord similar cu cel încheiat de Marea Britanie cu SUA, care a obținut o reducere a tarifelor pentru exporturile auto către Statele Unite. Oficialii europeni spun clar că un astfel de aranjament nu este fezabil pentru Germania, având în vedere că reducerea dependenței de importuri este una dintre prioritățile președintelui Trump. Negociatorii UE consideră că sectorul auto este “cel mai sensibil” punct al negocierilor și că acesta ar trebui abordat abia după obținerea unor progrese în alte domenii.
“Berlinul a fost rupt de realitate să considere că Trump va accepta concesii pentru producătorii auto germani ca prim pas”, a subliniat unul dintre oficiali.
Tensiunile au ieșit la iveală în cadrul summitului liderilor europeni, desfășurat joi la Bruxelles, unde relația comercială cu SUA a fost una dintre temele principale. Comisia Europeană a cerut sprijinul statelor membre pentru a putea amenința cu măsuri de retorsiune, în încercarea de a forța obținerea unui acord până la termenul limită de 9 iulie. Președintele Trump a avertizat deja că, în lipsa unui acord, va introduce tarife “reciproce” de 50% pentru toate importurile din UE. Uniunea a aprobat deja, dar a suspendat temporar, tarife de retorsiune asupra unor produse americane în valoare de 21 de miliarde de euro și pregătește un nou pachet care ar putea viza mărfuri americane în valoare de 95 de miliarde de euro.
Merz a criticat Comisia Europeană înaintea summitului, acuzând-o că poartă negocieri “prea complicate” și a cerut ca discuțiile să se concentreze pe patru-cinci sectoare-cheie, inclusiv industria auto, oțelul și sectorul farmaceutic (toate aflate deja sub amenințarea tarifelor din partea Washingtonului). Oficialii Comisiei susțin că exact aceste sectoare sunt cele mai greu de abordat, deoarece Trump urmărește să reducă drastic importurile în aceste domenii și să relocheze producția în SUA.
În timp ce Germania speră la un tratament similar celui acordat recent Marii Britanii, care a obținut o reducere a tarifelor pentru primele 100 de mii de vehicule exportate către SUA, oficialii de la Bruxelles consideră că un astfel de model ar fi dificil de implementat la nivelul întregii Uniuni, din cauza riscului unor conflicte între statele membre privind alocarea cotelor de export.
Industria auto germană, dependentă de exporturi, reprezintă circa 5% din PIB-ul țării. În aceste condiții, însă, este una dintre cele mai afectate de actualele tarife americane. Statele Unite sunt a doua cea mai mare piață pentru exporturile de vehicule ale UE, după Marea Britanie.
Sursă: Financial Times
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.