Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului, s-a adresat populației, marți seară, afirmând că Israel a obținut o victorie istorică, cu referire la programul nuclear al Iranului. Mai departe, premierul a mulțumit președintelui Donald Trump, pentru sprijinul acordat de militarii americani în respingerea atacurilor aeriene iraniene și pentru atacurile aeriene asupra Iranului, din noaptea de sâmbătă spre duminică.
Potrivit lui Netanyahu, situl subteran de îmbogățire a uraniului, Fordow, a fost distrus în atacul lansat de partea americană, adăugând că “am aruncat la gunoi programul nuclear iranian. Dacă cineva din Iran va încerca să restabilească acest program, vom acționa cu aceeași determinare, cu aceeași forță, pentru a opri orice astfel de încercare. Repet, Iranul nu va avea armă nucleară”.
Atacurile americane din weekend asupra celor trei instalații nucleare iraniene nu au distrus componentele de bază, ci au întârziat programul, probabil, cu doar câteva luni. Aceasta este evaluarea timpurie a agenției de informații din cadrul Pentagonului, potrivit declarațiilor făcute de patru oficiali cu informații despre activitatea serviciilor, care au vorbit pentru postul CNN sub protecția anonimatului.
Jurnaliștii atrag atenția că evaluarea loviturilor și distrugerilor este în curs de desfășurare și că s-ar putea schimba concluzia, pe măsură ce sunt colectate noi informații. Totuși, această primă concluzie îl contrazice atât pe Benjamin Netanyahu, cât și pe președintele american, Donald Trump, care a spus că atacurile americane au distrus total instalațiile de îmbogățire ale Iranului.
Două dintre sursele CNN au spus că stocul de uraniu îmbogățit al Iranului nu a fost distrus, în timp ce una a spus că centrifugele sunt, în mare parte, neatinse. Într-o poziție oficială, secretarul de presă al Casei Albe a spus că “această presupusă evaluare este complet greșită și a fost clasificată ca top secret, dar a fost scursă către CNN de către un nimeni, un membru de personal de nivel inferior din comunitatea de informații. Scurgerea este o încercare de a-l înjosi pe președintele Trump și de a-i discredita pe curajoșii piloți militari americani, care au executat perfect misiunea de a distruge programul nuclear al Iranului”.
CNN pune în vedere că este, încă, prea devreme ca SUA să aibă o imagine clară a impactului atacurilor de la sfârșitul săptămânii trecute și că niciuna din cele patru surse nu a explicat dacă evaluarea serviciului de informații al Pentagonului se compară cu evaluările altor agenții americane de informații. Rețeaua mass-media amintește și declarația de duminică a șefului Statului Major Interarme, Dan Caine, care a punctat că este prea devreme să comenteze dacă Iranul mai are sau nu capacități nucleare.
Jeffrey Lewis, expert în arme și profesor la Institutul Middlebury pentru Studii Internaționale, a analizat imaginile din satelit de la locurile atacului. El a răspuns că este de acord cu evaluarea că atacurile nu par să fi pus capăt programului nuclear iranian: “Acordul de încetare a focului a venit înainte ca Israel sau SUA să poată distrugă mai multe instalații nucleare subterane cheie. Acestea ar putea servi drept bază pentru reconstruriea rapidă a programului”.
Surse: The Times of Israel, CNN
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.