UPDATE, ora 16:40: Președintele Statele Unite a făcut câteva declarații despre Iran, la bordul Air Force One, aeronava prezidențială care-l duce pe Donald Trump la Haga, acolo unde astăzi și miercuri se desfășoară summitul NATO. Președintele a spus că nu dorește “o schimbare de regim în Iran, deoarece acest lucru ar conduce la haos”. De asemnea, a reafirmat că Iranul nu va avea capacitatea de a dezvolta arme nucleare. 

De asemenea, Trump a postat și un mesaj pe contul său de Truth Social, în care a scris: “ISRAEL nu va ataca Iranul. Toate avioanele vor face cale întoarsă și se vor îndrepta spre casă, făcând în același timp un Plane Wave prietenos Iranului. Nimeni nu va fi rănit, încetarea focului este în vigoare! Vă mulțumim pentru atenția acordată acestei probleme! DONALD J. TRUMP, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE”. Această postare a fost făcută la aproape 40 de minute după cea în care președintele cerea Israelului să nu bombardeze Iranul.

Presa iraniană a scris că două explozii au fost auzite în Teheran, la scurt timp după primul mesaj al președintelui. Potrivit postului de radio al armatei israeliene, a fost vizată o instalație radar de lângă Teheran.

În contextul ultimelor informații, Biroul Prim-ministrului Israelian a publicat un mesaj în care se arată că o încetare a focului a fost stabilită pentru ora 7 dimineața, dar că Iranul a lansat o rachetă asupra Israelului la ora 7:06 și alte două la ora 10:25. Potrivit informării, proiectilele au fost interceptate și au căzut în zone nepopulate, neprovocând victime sau pagube. În continuare, după un apel între prim-ministrul Netanyahu și președintele Trump, Israel s-a abținut de la atacuri suplimentare: “În cadrul conversației, președintele Trump și-a exprimat marea apreciere pentru Israel, care și-a îndeplinit toate obiectivele de război, precum și încrederea în stabilitatea încetării focului”, se arată în mesajul citat de The Guardian.

UPDATE, ora 14.00: Președintele american Donald Trump acuză atât Iranul, cât și Israelul, de încălcarea acordului de încetare a focului. Liderul amerinca a avertizat Israelul, în special, printr-un mesaj postat pe rețeaua sa socială: ”NU aruncați acele bombe. Dacă o faceți, este o încălcare majoră. Aduceți-vă piloții acasă, acum”.

De asemenea, într-o declarație adresată reporterilor, înainte de plecarea spre summitul NATO de la Haga, Trump a declarat că Israelul ”a declanșat atacuri” la scurt timp după ce a fost de acord cu armistițiul. ”Nu sunt mulțumit de niciuna dintre părți, dar sunt în mod special nemulțumit de Israel”, a spus Trump.

Între timp, prețurile de referință la gaze naturale în Europa au scăzut semnificativ după aplanarea tensiunilor în Orientul Mijlociu, între Israel și Iran. La hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc prețurile de referință în Europa, cotațiile futures la gaze naturale au scăzut marți cu peste 12% în primele minute de la debutul tranzacțiilor, la peste 35 de euro pentru un Megawatt-oră (MWh). După această scădere, prețul gazelor naturale a revenit la nivelul la care era la începutul războiului dintre Israel și Iran, în 13 iunie.

UPDATE, ora 11.00: Ministrul Apărării din Israel a emis un comunicat în care acuză Iranul de încălcarea acordului de încetare a focului. Israel Katz a precizat că a ordonat armatei israeliene (IDF) să ”răspundă în forță încălcării armistițiului de către Iran, prin atacuri intense împotriva țintelor regimului, din inima Teheranului”. La rândul său, IDF susține că a interceptat două rachete.

BBC News scrie că nu a putut confirma atacurile iraniene, însă pe rețetele sociale circulă imagini în care se aud explozii deasupra Israelului. Anterior, ministrul de Externe al Iranului declarase că țara sa va opri atacurile doar dacă Israelul va face același lucru. Presa de stat din Iran citează mai mulți oficiali de la Teheran care neagă că un asemenea atac a avut loc asupra Israelului. Nu este clar dacă rachetele au fost lansate de Iran sau de alte organizații teroriste din regiune.

UPDATE, ora 10.30: Cotațiile petrolului european Brent au crescut rapid în urma anunțului, de la 67,5 dolari pe baril la peste 69, în decurs de doar o oră. De asemenea, și țițeiul american West Texas Intermediate (WTI) a urcat de la 64,5 dolari la 66,3.

UPDATE, ora 09.30: Guvernul israelian a confirmat, printr-un comunicat oficial, că a intrat în vigoare acordul de încetare a focului, “la propunerea președintelui Donald Trump”. Israelienii susțin că și-au atins toate obiectivele în ceea ce privește operațiunile militare din ultimele zile, “și am eliminat dubla amenințare imediată la adresa noastră – atât în domeniul nuclear, cât și în cel al rachetelor balistice”.

Israelul va răspunde cu fermitate la orice încălcare a încetării focului, a adăugat guvernul, care vorbește despre “mari realizări istorice, un succes pentru poporul israelian”. 

La rândul său, presa de stat din Iran a confirmat că, înainte de intrarea în vigoare a acordului, “a lansat o ultimă rafală de rachete”. Conform autorităților israeliene, cinci persoane au murit și 20 au fost rănite în urma acestui ultim atac.

Cancelarul german Friedrich Merz a lăudat “efortul” americanilor pentru o încetare a focului în conflictul Israel-Iran, adăugând că “va fi o evoluție foarte pozitivă”. De asemenea, Merz a mulțumit Qatarului pentru “calmul de care a dat dovadă” în vremuri pe care le-a descris drept “dramatice”. Comentariile vin după ce presa internațională a scris că prim-ministrul Qatarului a convins liderii iranieni să accepte propunerea SUA de încetare a focului.

Cotațiile petrolului continuă să scadă, în acest context, până la cel mai scăzut nivel din ultima săptămână. La această oră, țițeiul Brent se află sub 68 de dolari pe baril, iar cel american WTI la 65 de dolari pe baril.

UPDATE, ora 7.30: O încetare a focului pare a fi început, cel puțin din partea Iranului, care a organizat un show de propagandă la televiziunea de stat. O grafică dedicată, ce pare a fi fost pregătită în prealabil, anunță publicul din Iran că Gărzile Revoluției “au impus” Israelului o încetare a focului. De altfel, televiziunea a transmis în direct lansarea unui baraj de rachete spre Israel, după ce Donald Trump a anunțat un acord de încetare a focului.

Iran attacks Israel with missiles: three dead

Într-o postare pe X, ministrul iranian de externe, Abbas Aragchi, pare a confirma intrarea în vigoare a încetării focului: “Împreună cu toți iranienii, le mulțumesc curajoaselor noastre Forțe Armate care rămân gata să apere draga noastră țară până la ultima picătură de sânge și care au răspuns oricărui atac al inamicului până în ultimul moment”, a scris el.

Rachetele iraniene au ajuns între timp în Israel, lovind un complex de locuințe din orașul Negev, din centrul țării. Sunt confirmate patru decese și 11 răniți. Totuși, cabinetul israelian, reunit în ședință de urgență, păstrează tăcearea. Potrivit AFP, aviația israeliană pare a fi oprit atacurile asupra Iranului.

 Iranian missile falls in Southern Negev on June 24, 2025.

UPDATE, marți, ora 5.00. Într-o postare făcută pe rețeaua sa socială, marți, la primele ore, Donald Trump susține că Israelul și Iranul ar fi ajuns la o înțelegere, un armistițiu după cele 12 zile de război aerian, în care au murit totuși câteva sute de oameni. Încetarea focului ar urma să intre în efect în această dimineață (probabil la ora 7, ora Israelului, aceeași cu cea din România), mai întâi printr-o oprire a atacurilor cu rachete ale Iranului, urmată de oprirea operațiunilor aeriene ale Israelului, care acum controlează spațiul aerian iranian, peste încă 12 ore. Mesajul lui Trump pare a spune că încetarea focului va fi completă miercuri dimineața, la ora 1.

Mesajul integral al lui Donald Trump, postat luni seara, la ora 18 pe ora Washingtonului – marți dimineață la ora 1, ora României:

“FELICITĂRI TUTUROR! Israelul și Iranul au convenit pe deplin că va exista o ÎNCETARE A FOCULUI COMPLETĂ și TOTALĂ (în aproximativ 6 ore de acum, când Israelul și Iranul își vor fi încheiat ultimele misiuni finale aflate în desfășurare!), timp de 12 ore, moment în care războiul va fi considerat ÎNCHEIAT! Oficial, Iranul va începe ÎNCETAREA FOCULUI, pentru 12 ore, iar apoi Israelul va începe ÎNCETAREA FOCULUI, iar peste 24 de ore, lumea va saluta SFÂRȘITUL oficial al RĂZBOIULUI DE 12 ZILE. În timpul fiecărei ÎNCETĂRI a FOCULUI, cealaltă parte va rămâne PAȘNICĂ și RESPECTUOASĂ. Presupunând că totul va funcționa așa cum ar trebui, și așa va fi, aș dori să felicit ambele țări, Israelul și Iranul, pentru că au avut rezistența, curajul și inteligența necesare pentru a pune capăt a ceea ce ar trebui numit “RĂZBOIUL DE 12 ZILE”. Acesta este un război care ar fi putut continua ani de zile și ar fi putut distruge întregul Orient Mijlociu, dar nu a făcut-o și nu o va face niciodată! Dumnezeu să binecuvânteze Israelul, Dumnezeu să binecuvânteze Iranul, Dumnezeu să binecuvânteze Orientul Mijlociu, Dumnezeu să binecuvânteze Statele Unite ale Americii și DUMNEZEU SĂ BINECUVÂNTEZE LUMEA!”

Un oficial iranian de rang înalt a declarat pentru Reuters că Teheranul a fost de acord cu armistițiul propus de SUA. Ulterior, aviația israeliană a anunțat că a detectat drone lansate de Iran după anunțul lui Trump. O postare pe X a ministrului iranian de Externe arată că Iranul va continua să atace dacă Israelul nu își oprește atacurile în această dimineață.

Deși situația încă este tulbure, cotațiile țițeiului rămân mult mai jos față de ziua de ieri. În primele tranzacții din Asia, țițeiul european a intrat sub 70 de dolari pe baril, față de 78 de dolari aseară, imediat după ce Iranul a lansat rachete către bazele americane din Qatar și Irak.

UPDATE, luni, ora 23. Donald Trump a postat un mesaj pe pagina sa de socializare de pe Truth Social în care a spus că “Iranul a dat un răspuns foarte slab, la care ne așteptam și pe care l-am contracarat foarte eficient”. 

Președintele a subliniat apoi că niciun american nu a fost rănit și că nu s-a produs “aproape nicio pagubă”. În acest context, președintele SUA a mulțumit Iranului pentru că a notificat din timp Statele Unire în legătură cu atacul, “ceea ce a făcut posibil ca nicio viață să nu se piardă și nimeni să nu fie rănit”. De asemenea, a spus că, dacă Iranul își dorește să se concentreze pe pace va încuraja și Israelul să facă același lucru.  

Între timp, reprezentanții Israelului au declarat că își vor atinge obiectivele în Iran în scurt timp, ceea ce ar putea deschide calea unui armistițiu, conform CNN. Totuși, comitetul pentru securitate națională al parlamentului iranian a aprobat un proiect de lege ce are scopul de a suspenda complet cooperarea Teheranului cu organismul ONU de supraveghere nucleară, iar ayatollahul Ali Khamanei a scris pe contul său de X “Nu am atacat pe nimeni și nu acceptăm absolut nicio agresiune din partea nimănui și nici nu ne vom supune agresiunii nimănui; aceasta este logica națiunii iraniene.”

Știrea inițială: Conform declarațiilor a trei oficiali iranieni, citați în anonimat de The New York Times, dată fiind sensibilitatea situației, Iranul a informat, în prealabil, Qatarul cu privire la atacul său asupra bazelor americane. Ministrul qatarez de Externe a dat o declarație care pare să sugereze tocmai acest lucru, spunând că baza a fost evacuată mai devreme, în urma unor măsuri de securitate și precauție deja stabilite, având în vedere tensiunile din regiune.

Și site-ul Axios a scris că Administrația Trump a fost informată în avans despre atacul Iranului. Potrivit Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, în cadrul atacului au fost lansate tot atâtea bombe câte au lansat forțele aeriene americane, în atacul lor din noaptea de sâmbătă spre duminică. Acest mesaj semnalează o dorință de dezescaladare, scrie Associated Press citată de The Guardian.

În contextul atacului asupra bazelor americane, Bahrain și Kuwait și-au închis, temporar, spațiul aerian.

După operațiunea militară, prețul petrolului a scăzut cu peste 6%, traderii pariind pe faptul că Iranul nu are dorința sau capacitatea de a escalada conflictul. Cotația țițeiului european Brent a scăzut la sub 72,4 dolari/baril. În ciuda escaladării din ultimele zile, continuă traficul de petrol și mărfuri asociate prin strâmtoarea Hormuz, consemnează și Trading Economics.

De altfel, CNN, care citează un oficial de rang înalt de la Casa Albă a transmis că Administrația Trump anticipa atacul din partea Iranului, după operațiunile americanilor din Iran, de weekendul trecut, însă președintele nu dorește ca SUA să se implice militar mai mult în regiune.

“Știam că vor riposta. Au avut un răspuns similar după Soleimani”, a spus oficialul, referindu-se la Qasem Soleimani, comandantul iranian ucis într-un atac aerian american în 2020.

Oficialul a adăugat, de asemenea, că evaluările inițiale au fost că rachetele lansate de iranieni luni nu au lovit țintele vizate. Totuși, președintele Donald Trump a spus că este dispus să intensifice implicarea militară a SUA dacă este necesar, conform oficialului. Donald Trump se va întâlni cu mai mulți oficiali din domeniul securității naționale în orele următoare, iar poziția sa posibil să se schimbe.

Foto: Dmitrii Melnikov | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday