Rezoluția a fost adoptată cu 421 voturi pentru, 180 împotrivă și 55 de abțineri. Deputații europeni arată că “expirarea Mecanismului de redresare și reziliență (MRR) în 2026 prezintă un risc semnificativ” și, în acest sens, cer o prelungire cu 18 luni pentru proiectele mature, în curs de desfășurare.

Europarlamentarul Victor Negrescu explică faptul că, prin această rezoluție, va exista posibilitatea ca proiectele nefinalizate să fie finanțate prin alte fonduri UE, iar planurile naționale să poată fi modificate cu o mai mare ușurință. “Am solicitat, de asemenea, ca proiectele nefinalizate să poată continua în cadrul altor instrumente ale UE, cum ar fi fondurile de coeziune, InvestEU sau un viitor Fond pentru competitivitate”. În plus, Parlamentul cere simplificarea procedurilor de accesare a banilor pentru autoritățile locale.

“Membrii Parlamentului European iau act de faptul că MRR a împiedicat fragmentarea pieței interne a UE și a promovat redresarea. Rezoluția în cauză solicită investiții specifice în apărarea UE, educație și competențe, și mai multe măsuri transfrontaliere și multinaționale, inclusiv în transportul feroviar de mare viteză. Deputații insistă și asupra accelerării investițiilor în protecția socială și integrarea grupurilor vulnerabile”, argumentează Parlamentul European, după vot. 

“Deputații sunt îngrijorați de faptul că intervalul scurt de timp pentru punerea în aplicare a finanțării restante din MRR ridică provocări în ceea ce privește finalizarea reformelor-cheie, a investițiilor la scară largă și a proiectelor inovatoare, precum și a celor 70% din jaloanele și țintele care nu au fost încă atinse. Aceștia îndeamnă Comisia să instituie noi programe, care ar trebui să fie flexibile și reactive la circumstanțele în schimbare și să garanteze previzibilitatea. Deputații cer, de asemenea, o prelungire de 18 luni pentru proiectele mature în curs de desfășurare”, potrivit rezoluției, menționată în comunicatul Parlamentului European. Mai exact, se cere suplimentarea începând de la 31 august 2026, a perioadei pentru finalizarea proiectelor mature care sunt deja în implementare.

Toate plățile din MRR trebuie efectuate de Comisia Europeană statelor membre până la 31 decembrie 2026 pentru țintele și jaloanele implementate până la 31 august, același an.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday