Acțiunea coordonată de Europol a avut loc între 11 și 13 iunie și a vizat desființarea “Archetyp Market”, care a fost activă pe parcursul a mai mult de cinci ani și a adunat peste 600 de mii de utilizatori, la nivel mondial. Site-ul a facilitat și traficul de opioide sintetice și de fentanil, o amenințate în creștere în Europa și SUA.

Aproape 300 de polițiști și agenți ai altor structuri de aplicare a legii au fost mobilizați în România, Germania, Olanda, Spania și Suedia. De asemenea, sprijin a fost oferit și de Departamentul de Securitate Internă al SUA. Infrastructura platformei, care se regăsea în Olanda, a fost scoasă din funcțiune, iar administratorul – un bărbat în vârstă de 30 de ani, cetățean german, a fost arestat la Barcelona. Totodată, autoritățile din Germania și Suedia au aplicat măsuri restrictive asupra unor moderatori și traficanți.
Un purtător de cuvânt al Europol a declarat: “Operațiunea are loc după ani de muncă intensă de investigație, pentru a cartografia arhitectura platformei și a identifica persoanele din spatele acesteia. Prin urmărirea fluxurilor financiare, analizarea probelor digitale și colaborarea strânsă cu partenerii de pe teren, autoritățile au reușit să dea o lovitură decisivă uneia dintre cele mai prolifice piețe de droguri de pe dark web”.
Sursă: Comunicatul Europol
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.