Votul pentru alegerea noului președinte al USR s-a desfășurat online și a început miercuri, de la ora 10, și s-a încheiat vineri, la ora 12. Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a obținut peste 50% din voturi, astfel încât nu a mai fost nevoie de un al doilea scrutin. Pe locul al doilea s-a clasat Violeta Alexandru (senator USR), fost ministru în guvernele conduse de Ludovic Orban.
”Sunt conștient că preiau conducerea USR în vremuri provocatoare, dar și promițătoare. Misiunea mea în USR este să ne reconectam cu alegătorii și aliații noștri. Voi fi un președinte care deschide partidul. Democrația noastră se bazeaze pe oameni care se implică fără interese. Voi rămâne primar al Timișoarei. Este marea onoarea a vieții mele”, a declarat Fritz.
Dominic Fritz preluase interimar șefia USR, după demisia Elenei Lasconi.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.