Ministerul român al Afacerilor Externe a transmis că “situația de securitate din Israel a suferit o deteriorare semnificativă. Autoritățile israeliene au avertizat asupra unui risc ridicat de atacuri aeriene iminente din partea Iranului, solicitând imperativ cetățenilor să nu se deplaseze din proximitatea spațiilor de adăpost”. Recomandă cetățenilor români care se află în Israel să respecte cu strictețe instrucțiunile autorităților locale și să se adăpostească în clădiri și în spațiile publice special amenajate, în cazul declanşării alarmelor de atac aerian.

De asemnea, MAE a avertizat cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Iran că situația de securitate este extrem de volatilă și imprevizibilă. “MAE recomandă cu fermitate: Evitarea deplasărilor în Iran în perioada următoare, părăsirea de urgență a teritoriului iranian de către cetățenii români aflați în zonă, prin curse comerciale disponibile sau alte mijloace sigure”.

Spațiul aerian israelian a fost închis, iar autoritățile au restricționat activitățile civile. Până acum, cinci zboruri cu destinația Tel Aviv, care urmau să decoleze de pe Aeroportul Otopeni, au fost anulate. Este vorba despre cursele WizzAir 3257 Bucureşti-Tel Aviv, 3258 Tel Aviv – Bucureşti, Fly Lili 9140 Tel Aviv – Bucureşti, EL AL 573 Tel Aviv-Bucureşti şi 574 Bucureşti-Tel Aviv.

Foto: Antonprado | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday