Un sondaj la care au participat 24 de țări (10 din Europa) arată că, după întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă, SUA au început să își piardă din popularitate. Comparativ cu primăvara anului 2024, ponderea respondenților care au o părere bună despre SUA a scăzut. Aceștia îl consideră pe Trump un “lider puternic, dar arogant și periculos”.

De asemenea, încrederea în capacitatea sa de a-și îndeplini rolul de președinte și de a aborda provocările globale (cum ar fi războaiele actuale sau criza climatică) se află și ea la un nivel scăzut. Doar Ungaria este singura țară din Europa în care majoritatea respondenților au răspuns că au încredere în președintele american.

Dintre cei patru lideri globali influenți la acest moment, președintele francez Emmanuel Macron are un avans solid în ceea ce privește încrederea (46%), urmat de Donald Trump (34%), președintele Chinei Xi Jinping (25%) și Vladimir Putin (16%).

Nu este prima dată când popularitatea SUA scade din cauza lui Trump. În timpul primului său mandat, preluat în 2016, situația a fost similară, dar s-a remediat pe timpul președinției lui Joe Biden.

Sursa: Politico 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday