Banca Centrală Europeană (BCE) a redus dobânda de referință cu 0,25%, la 2%, în ceea ce pare a fi o încercare de a sprijini o economie afectată de războiul comercial al lui Donald Trump. Banca a transmis că inflația este sub control, însă previziunile sale cu privire la economia Zonei Euro au devenit mai pesimiste. 

Deși incertitudinile din jurul politicilor comerciale vor afecta investițiile și exporturile, în special pe termen scurt, creșterea investițiilor guvernamentale în apărare și infrastructură va sprijini din ce în ce mai mult creșterea pe termen mediu. Veniturile reale mai mari și o piață a muncii robustă vor permite gospodăriilor să cheltuiască mai mult. Împreună cu condiții de finanțare mai favorabile, acest lucru ar trebui să facă economia mai rezistentă la șocurile globale, a argumentat Christine Lagarde, șefa BCE.

BCE preconizează că inflația va ajunge în medie la 2,0% în 2025, în scădere față de previziunile inițiale de 2,3%, cât estimase în martie.

Previziunile de creștere în Zona Euro pentru 2026 au fost, de asemenea, reduse. BCE prognozează că PIB-ul va crește cu 1,1% în 2026, sub prognoza din martie, de 1,2%. Economiștii se așteaptă ca BCE să reducă iar dobânda în viitorul apropiat. 

Surse: Reuters, The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday