Criticile lui Elon Musk au fost făcute în cadrul mai multor postări pe pagina sa de X, unde miliardarul a scris: “Îmi pare rău, dar pur și simplu nu mai pot suporta. Acest proiect de lege privind cheltuielile Congresului, masiv, scandalos și plin de aberații, este o abominație dezgustătoare. Rușine celor care au votat pentru asta: știți că ați greșit. Știți asta. Congresul falimentează America”.

Secretarul de presă al Casei Albe le-a declarat jurnaliștilor că președintele știe deja care este poziția lui Musk cu privire la proiect și că noile afirmații nu-i vor schimba poziția. De altfel, miliardarul și-a exprimat dezamăgirea, când Camera Reprezentanților a adoptat proiectul, luna trecută. 

Criticile lui Musk vin la patru zile după ce și-a încheiat mandatul în fruntea departamentului de eficientizare guvernamentală, înființat în noua administrație chiar pentru el, și în ciuda faptului că și-a exprimat dorința de a rămâne, într-o formă sau alta, consilier al președintelui. 

De menționat este că, în urmă cu doar câteva ore, Donald Trump a criticat un senator republican, conservator fiscal, care a contestat eficiența proiectului președintelui.

“Marele și frumosul proiect de lege” fiscală, așa cum a fost el prezentat de președinte, este acum examinat de Senat. Inițiativa a fost criticată de experții fiscali pentru că adaugă mii de miliarde la datoria națională, în condițiile în care investitorii sunt deja îngrijorați de creșterea deficitului SUA. În plus, susținătorii măsurilor luate de Elon Musk în timpul mandatului în fruntea DOGE, susțin că proiectul ar anula tot ce a făcut miliardarul, până acum.

În weekend, Donald Trump a anunțat că retrage nominalizarea lui Jared Isaacman, un apropiat al lui Elon Musk, pentru poziția de director al NASA, cu doar câteva zile înainte ca propunerea să fie supusă la vot de către Senat.

Surse: Financial Times, CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday