Conform Financial Times, care citează persoane familiarizate cu discuția, majorarea de capital are scopul de a atrage noi investitori și de a ridica valoarea companiei, astfel încât să ajungă, din nou, la prețul atins în martie, când xAI a cumpărat X pentru 45 de miliarde de dolari.
După acea tranzacție, valoarea xAI și X împreună a crescut la 113 miliarde de dolari, de la 80 de miliarde de dolari cât valora xAI și 33 de miliarde de dolari cât valora X. Fostul Twitter, acum X îi aparține lui Elon din octombrie 2022, când l-a cumpărat cu 44 de miliarde de dolari.
În martie, când a unit cele două companii, Elon Musk a spus că acestea vor putea colabora. De exemplu xAI va putea folosi X pentru a-i ajuta pe cei ce dezvoltă sistemele AI să le antreneze, folosind grupuri de pe rețeaua socială. Totuși, nu au fost oferite alte detalii despre tranzacție, însă FT scrie că X a putut astfel să profite de valoarea xAI și să atenueze din problemele pe care le întâmpina. Din cazua atitudinii și a declarațiilor lui Elon Musk multe companii au renunțat să își mai facă publicitate pe X.
Noua vânzare de acțiuni vine, însă după ce Elon Musk, care a contribuit la finanțarea campaniei prezidențiale a lui Donald Trump, s-a retras din funcția pe care o deținea la Departamentul pentru Eficientizare Economică. Șeful Tesla și SpaceX a declarat că se concentrează din nou pe afacerile sale, după o perioadă în care companiile pe care le-a creat au suferit o serie de probleme din cauza relației cu Donald Trump și a politici pe care a aplicat-o sub pretextul de a restrânge cheltuielile statului.
De la lansare xAI a înregistrat o serie de progrese și, în ciuda problemelor raportate cu Grok, chatbot-ul AI, a încheiat câteva parteneriate. Microsoft a anunțat că pune la dispoziția clienților săi modele xAI, în timp ce aplicația de mesagerie Telegram a fost de acord să distribuie Grok către 1 miliard de utilizatori.
Sursa: Financial Times
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.