“Vom impune o creştere de 25%. Vom majora, de la 25% la 50%, tarifele pe oţelul importat în Statele Unite ale Americii, ceea ce va consolida şi mai mult industria siderurgică americană”, a declarat Donald Trump la un miting în Pennsylvania. Acesta a făcut anunțul în apropierea orașului Pittsburgh, o zonă cu o puternică simbolistică pentru industria oțelului american, în timp ce a lăudat un posibil acord dintre gigantul japonez Nippon Steel și U.S. Steel, în valoare de 14,9 miliarde de dolari. Președintele american a spus că atât acest parteneriat, cât și noile tarife, “vor ajuta la păstrarea locurilor de muncă în fabricile americane”.

La scurt timp după discurs, Trump a anunțat pe rețelele de socializare că tarifele majorate se vor aplica nu doar oțelului, ci și produselor din aluminiu, iar noile taxe vor intra în vigoare miercuri, 4 iunie. Această decizie amplifică războiul comercial global declanșat de președintele american, mai ales că vine la doar câteva ore după ce a acuzat China, fără a prezenta dovezi, că a încălcat o înțelegere prin care cele două țări conveniseră să reducă taxele vamale pentru materiile prime esențiale.

China este cel mai mare producător de oțel din lume, fiind responsabilă pentru peste jumătate din producția mondială de oțel, conform statisticilor Asociației Mondiale a Oțelului. Statele Unite sunt cel mai mare importator de oțel din lume (excluzând Uniunea Europeană), cu peste 26 de milioane de tone aduse din alte țări în 2024, potrivit Departamentului Comerțului. Prin urmare, dublarea tarifelor este de așteptat să ducă la creșteri semnificative ale prețurilor la oțel și aluminiu în întreaga economie, de la industrie, până la micii consumatori.

Camera de Comerț a Canadei a condamnat decizia, numind-o “contrară securității economice nord-americane” și a avertizat că va afecta grav lanțurile de aprovizionare transfrontaliere care funcționează eficient de zeci de ani. De asemenea, guvernul Australiei, un aliat-cheie al SUA în domeniul securității în regiunea Indo-Pacific, a criticat măsura și a descris-o ca fiind “nejustificată” și “care nu este demnă de un aliat”.

Nu este clar în ce fel va fi afectat acordul comercial încheiat de SUA cu Marea Britanie, la începutul acestei luni, care a redus la zero tarifele pentru oțelul și aluminiul din Regatul Unit.

Tarifele la oţel şi aluminiu au fost printre primele impuse de Donald Trump la revenirea sa la putere, în ianuarie. Tarifele de 25% impuse de Administrația Trump asupra oțelului și aluminiului produse în țările UE au intrat în vigoare în martie. În total, țările uniunii exportă anual astfel de bunuri în valoare de 28 de miliarde de dolari, din care o parte de 500 de milioane de dolari sunt exporturi ale României.

Surse: Reuters, BBC

Foto: Pavel Losevsky | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday