Inovația este susținută de mari companii din tehnologie, bănci și firme de transport maritim, care caută soluții pentru a atinge obiectivele “net zero” (reducerea sau compensarea completă a emisiilor de carbon până în 2050). 

Concret, procesul presupune măcinarea și împrăștierea de roci silicatice (extrase majoritar din cariere) pe terenuri agricole sau în oceane, pentru a accelera reacția chimică dintre rocile alcaline și dioxidul de carbon din atmosferă. Deși natural, procesul este accelerat pentru a capta mai rapid carbonul și pentru a contribui masiv la obiectivele climatice globale.

Microsoft a încheiat recent un acord pentru certificate de carbon obținute prin această metodă în Brazilia, pentru perioada 2026 – 2029, prin compania americană Terradot și a recapitalizat cu 54 de milioane de dolari firma respectivă.

Și fundația Elon Musk a oferit premii de 5 și respectiv 50 de milioane de dolari către două companii care aplică această tehnologie – startup-ul britanic Undo și Mati Carbon, susținută de JP Morgan.

Alt Carbon, o companie activă în India, se pregătește să livreze primele sale credite de carbon în iunie, la un preț de până la 270 de dolari pe tonă. Firma are deja acorduri cu Frontier, susținut, printre altele de Alphabet (Google) și Meta, pentru achiziții de până la un miliard de dolari în următorii cinci ani. 

În mod natural, roci precum bazaltul reacționează lent cu dioxidul de carbon din aer, însă, când sunt măcinate și răspândite pe câmpuri, reacția este accelerată semnificativ – pe un hectar de teren pot fi capturate până la 4 tone de dioxid de carbon, potrivit studiilor inițiale.

Prețurile pentru creditele obținute variază semnificativ, de la doar 75 de dolari până la 500 de dolari pe tona de carbon, conform datelor de la MSCI Carbon Markets.

Sursă: Financial Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday