Uniunea Europeană dezbate un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care prevede excluderea a încă 24 de bănci rusești din sistemul internațional de plăți SWIFT, precum și noi restricții comerciale în valoare de aproximativ 2,5 miliarde de euro, susțin oficiali familiarizați cu subiectul. De asemenea, comisia urmează să propună și reducerea plafonului de preț impus petrolului rusesc de către Grupul celor Șapte (G7), de la 60 de dolari/baril la aproximativ 45 de dolari/baril.
În paralel, UE ia în calcul și interzicerea completă a conductelor de gaze Nord Stream 1 și 2, care transportau volume semnificative de gaz din Rusia către Germania prin Marea Baltică, au mai declarat aceștia. Nord Stream 2 urma să dubleze capacitatea totală de transport, însă proiectul a fost suspendat în urma invaziei Ucrainei.
Blocul dorește, de asemenea, să includă în următorul pachet de sancțiuni (al 18-lea de la începutul invaziei Ucrainei în 2022) clauze care să protejeze companiile europene de arbitraj în baza tratatelor bilaterale de investiții.
Măsurile sunt menite să limiteze și mai mult veniturile Rusiei și să limiteze accesul acesteia la tehnologiile esențiale pentru fabricarea armamentului.
Totuși, pentru a putea intra în vigoare, pachetul de sancțiuni trebuie să primească acordul tuturor membrilor Comisiei Europene iar, de cele mai multe ori, înainte de a fi propus și aprobat oficial, poate trece prin modificări. De asemenea, scăderea pragului la care este comercializat petrolul rusesc pe piețele internaționale necesită aprobarea tuturor statelor G7, inclusiv SUA – ale căror administrație actuală a ezitat să aplice sancțiuni Rusiei.
Sursă: Bloomberg
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.