Autoritățile au informat că accidentul a avut loc la ora locală 3:47, într-un moment în care era ceață, în cartierul Murphy Canyon din San Diego, sudul statului California. Avionul era un Cessna 550, de mici dimensiuni, folosit de obicei pentru călătorii de afaceri și în care încap între 6 și 8 persoane.

Până acum nu se știe câte persoane se aflau la bord și nu există informații despre victime, însă, în urma impactului, aproximativ 15 case au luat foc și mai mulți oameni au fost evacuați din locuințe. Autoritățile spun că combustibil de la avion s-a împrăștiat și pericolul este ridicat. De asemenea, cetățenii au fost îndemnați să evite zona unde a avut loc accidentul.

Presa americană scrie că avionul a decolat de pe aeroportul Teterboro, aflat lângă New York, miercuri noaptea târziu. Acesta a făcut o oprire în Wichita, Kansas, timp de aproximativ o oră, apoi și-a reluat zborul către San Diego. Conform Administrației Federale de Aviație, avionul este deținut de o companie din Alaska și a fost construit în 1985 .

Surse: BBC, CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday