Președintele american a scris, pe Truth Social, că apelul telefonic cu omologul rus va avea loc luni la ora 17 (ora României) și că subiectele vor fi oprirea băii de sânge. Ulterior, Trump va discuta și cu Zelenski și diverși membri din cadrul NATO: “Să sperăm că va fi o zi productivă, va avea loc o încetare a focului și acest război foarte violent, un război care nu trebuia să aibă loc niciodată, se va încheia”.
Vineri, la Istanbul, s-a desfășurat prima rundă de negocieri directe din ultimii trei ani, între ucraineni și ruși, însă la capătul acesteia a fost agreat doar un amplu schimb de prizonieri de război, câte o mie de fiecare parte. Totodată, potrivit unui oficial ucrainean citat sub protecția anonimatului, rușii au cerut retragerea trupelor ucrainene din Donețk, Luhansk, Zaporijie și Herson, înaintea unei încetări a focului.
La începutul săptămânii, Zelenski l-a provocat pe Putin să se întâlnească ei doi la Istanbul, iar Trump a spus că va participa și el, dacă Putin se prezintă. Însă președintele rus a trimis în orașul turc o delegație de rang inferior, astfel că și Ucraina a trimis o echipă condusă de ministrul Apărării. Joi, după ce a devenit clar că Putin nu va participa, Trump a spus că în negocierile de încetare a focului nu se vor înregistra progrese, până ce el și omologul rus nu se vor întâlni.
Sursă: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.