Cele două țări au anunțat o colaborare majoră în domeniul apărării pentru a dezvolta o rachetă de înaltă precizie. Nu au fost oferite detalii tehnice, dar cele două țări par a fi interesate de o armă similară cu rachetele de croazieră americane Tomahawk. Acestea pot fi lansate de la sol sau de pe mare și variantele navale chiar sunt în dotarea marinelor britanice și olandeze.
În același timp, dorința țărilor europene de a avea arme proprii de acest fel poate avea legătură cu faptul că exportul de armament către țări terțe (de exemplu Ucraina) nu se poate face fără acordul țării producătoare. În cazul armamentului american, europenii nu au putut trimite Ucrainei aeronave F-16 sau rachete care nu sunt fabricate în Europa decât după ce administrațiile americane și-au dat acordul.
Ministrul britanic al Apărării, John Healey, și omologul său german, Boris Pistorius, vor prezenta oficial inițiativa rachetei de croazieră în cadrul unei reuniuni la Berlin. Proiectul se bazează pe un acord bilateral în domeniul apărării semnat de cele două țări, anul trecut, care vizează creșterea dezvoltării de arme noi și abordarea nevoii mai mari a Europei de a se apăra mai eficient, în special în contextul războiului din Ucraina. Noua etapă a colaborării vine și pe fondul realegerii lui Donald Trump ca președinte al SUA, cât și insistența acestuia ca Europa să-și asume mai multe responsabilități privind propria securitate.
“Într-o lume mai primejdioasă, NATO și aliații europeni sunt uniți. Acest parteneriat ne ajută să transformăm apărarea într-un motor al creșterii – care creează locuri de muncă, îmbunătățește competențele și încurajează investițiile în Marea Britanie și Germania”, a declarat John Healey.
Nu au fost oferite detalii privind calendarul sau bugetul proiectului. De asemenea, este de așteptat ca miniștrii să discute achiziția comună de torpile pentru aeronavele de patrulare și recunoaștere maritimă și să anunțe un acord pentru achiziționarea de către Germania de poduri militare fabricate în Marea Britanie.
Sursă: Reuters
Foto: Scharfsinn86 | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.