Poliția a transmis într-un comunicat de presă că, din cercetările efectuate într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, a reieșit că doi minori, din Arad, au distrus pietre funerare și au vopsit cu spray monumente funerare dintr-un cimitir evreiesc, din municipiul Arad. Unul dintre ei este fondator iar celălalt membru al unei organizații cu caracter extremist și nazist.
“În cauză cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, profanare de morminte și utilizarea în public a simbolurilor antisemite“, arată polițiștii.
Într-un alt dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, cu sprijinul polițiștilor orașului Ineu, a fost identificat un tânăr, de 18 ani, care a lipit mai multe stickere cu însemne naziste și antisemite. Din cercetări a reieșit că cel în cauză ar fi liderul unei grupări cu caracter extremist și membru în alte grupări similare, din țară.
“În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru utilizarea în public a simbolurilor antisemite și utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. La data de 12 mai 2025, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în urma activităților fiind ridicate bunuri cu valoare probatorie“, potrivit IGPR.
În ambele dosare urmează a fi desfășurate și alte activități complexe, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și destructurarea grupărilor ilegale.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.