UPDATE, ora 17. “Limbajul ultimatumurilor este inacceptabil pentru Rusia, nu este adecvat. Nu poţi să vorbeşti în acest fel Rusiei”, a declarat într-o conferință de presă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Totodată, Peskov a subliniat că administrația rusă “se axează pe o analiză serioasă a căilor de obținere a unei soluții pașnice pe termen lung”, fără a preciza dacă Vladimir Putin se va întâlni cu Volodimir Zelenski la Istanbul, pentru a purta discuții legate de acest subiect.

Știrea în formă inițială: Germania a avertizat că “timpul trece” și că Rusia trebuie să accepte, până la sfârșitul acestei zile, o încetare necondiționată a focului de 30 de zile în Ucraina. În cazul în care Moscova nu acceptă propunerea, “vor fi derulate pregătirile necesare” pentru noi sancțiuni, potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului, Stefan Kornelius.

Ministrul turc de Externe a îndemnat Rusia și Ucraina să înceapă cât mai curând posibil negocierile directe pentru un armistițiu. El și-a exprimat încrederea că reprezentanți ai celor două părți se vor întâlni, zilele următoare.

Liderii europeni au discutat sâmbătă, în cadrul unui summit al “coaliției celor dispuși”, despre o posibilă încetare a focului de 30 de zile în Ucraina. Astfel, au cerut un armistițiu complet și necondiționat. Totuși, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a precizat că Rusia s-a obișnuit cu sancțiunile “și știe ce să facă pentru a minimiza impactul lor”.

În continuarea discuțiilor, la Londra are loc o întâlnire a miniștrilor de Externe din Ucraina și mai multe țări europene. În marja acestei reuniuni, ministrul ucrainean a declarat că rușii ignoră complet oferta de încetare a focului, în timp ce continuă să atace pozițiile ucrainene de-a lungul întregii linii a frontului. El a completat că Ucraina depune toate eforturile pentru a pune capăt războiului și a da o șansă diplomației.

La Londra, sunt discutate posibile noi sancțiuni asupra sectorului bancar și sectorului energetic al Federației Ruse, precum și despre noi pachete de asistență militară pentru Ucraina. În capitala Marii Britanii sunt prezenți reprezentanții Franței, Italiei, Germaniei, Spaniei, Poloniei și ai Uniunii Europene, în timp ce oficialul ucrainean participă în format online.

Surse: The Guardian, Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday