“Astăzi, Ucraina a adus înapoi 205 soldați. Bărbați de toate vârstele și din toate ramurile forțelor armate. Apărători ai orașului Mariupol și apărători ai întregii linii de front. Ei au fost împrăștiați în multe regiuni rusești și închiși cu un singur scop: să fie abuzați și să le fie distrusă umanitatea. Le mulțumesc tuturor celor care au lucrat la acest schimb. Le mulțumesc partenerilor noștri, în special Emiratelor Arabe Unite, pentru mediere și asistență. Le mulțumesc celor care nu sunt indiferenți și continuă să vorbească despre ucrainenii din captivitate”, a anunțat Volodimir Zelenski, care a postat și mai multe fotografii cu momentul în care militarii au ajuns în Ucraina.
La rândul său, și Rusia a confirmat schimbul de câte 205 prizonieri. Ca și Zelenski, și Ministerul rus al Apărării a mulțumit pentru medierea schimbului și a afirmat că prizonierii ruși eliberați se află în prezent în Belarus, unde primesc îngrijiri.
Ultimul astfel de schimb a avut loc pe 19 aprilie, odată cu armistiţiul de Paşte, când Armata Rusă a predat 277 de prizonieri ucraineni în schimbul a 261 de prizonieri ruşi.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.